monitorulcj.ro Menu
Sport

Julio Baptista susține că este pregătit să intre în lot dar că totul depinde de antrenor

Brazilianul în vârstă de 37 de ani, Júlio César Baptista, a semnat pentru CFR Cluj în luna august, după o pauză competițională de peste un an și jumătate. Cu un salariul vehiculat de 45.000 de euro pe lună, sau 50.000 de euro, potrivit altora, fotbalistul a jucat doar 20 de minute și încă nu se știe dacă va mai sta la gruparea clujeană sau va fi dat afară.

Evaluat, la momentul venirii la CFR Cluj, la 300.000 de euro potrivit site-ul de specialitate transfermarkt.com, acesta nu mai jucase de câteva luni fiind, la momentul semnării contractului cu gruparea din Gruia, liber de contract.

Vârful carierei „Bestiei” a fost atins la Real Madrid, aceștia transferându-l de la FC Sevilia contra sumei de 20 de milioane de euro, în iulie 2005, după ce îl adusese de la Sao Paolo în 2003, pe suma de 3,5 milioane de euro.


În ultima vreme presa sportivă a scris că șefii campioanei ar fi vrut să scape de atacant după ratarea calificării în grupele Ligii Campionilor. Deocamdată nu au reușit, dar incertitudinea la nivelul conducerii clubului CFR Cluj încă există.

Julio Baptista a vorbit, în cadrul unei emisiuni de televiziune, despre situația lui fizică și despre incertitudinea care există în ceea ce privește introducerea s-a în lot.
„Sunt bine, nu am probleme. Singura problemă, atunci când faci pauză de șase luni, un an, e că trebuie să urmezi o procedură înainte de a începe din nou să joci, iar eu cred că am făcut asta, o lună e suficient pentru ca să fii în condiția fizică bună, dar pentru a fi în condiții și mai bune, ai nevoie să joci. Dacă nu joci, e greu. Nu poți juca 90 de minute dacă nu intri mai întâi pe parcurs, poate 45 de minute”, a spus Julio Baptista potrivit digisport.ro.


Atacantul brazilian supranumit „Bestia” susține că a vorbit cu antrenorul Toni Conceicao și că totul depinde de tehnicianul echipei.
„Am vorbit de la început cu el. Echipa nu avea rezultatele pe care și le dorea, iar asta îi dădea bătăi de cap să mă bage în jocuri. Pentru cei care nu joacă, e dificil. Dacă nici nu ești în lot, e și mai rău. Am jucat 20 de minute în Europa League, eram conduși cu 0-2, nu știu dacă am jucat bine, am intrat în joc, dar echipa a marcat două goluri când am intrat. Nu poți avea un răspuns bun când joci numai 20 de minute”, a explicat Baptista, potrivit aceleași surse.

Julio „Bestia” Baptista a ajuns la CFR Cluj pe 18 august. De atunci, brazilianul a jucat 42 de minute cumulate în două meciuri: 22 de minute cu Dudelange, în play-off-ul Europa League și 20 de minute cu Gaz Metan Mediaș, în Liga 1. Atacantul, care a împlinit 37 de ani pe 1 octombrie, este cel mai bine plătit fotbalist din campionatul românesc.