monitorulcj.ro Menu
Sport

După victoria cu Poturak, sportivul Daniel Ghiță își dorește un meci cu Cătălin Moroșanu

Daniel Ghiță a revenit în activitate după mai bine de patru ani de absență cu o victorie clară și entuziasmantă în fața lui Dzevad Poturak, în Gala Colosseum de la Cluj.

Sportivul clujean a mulțumit galeriei Universității Cluj pentru prezența la gala care a avut loc la Cluj-Napoca și a ținut să transmită că „Transilvania este România”.

Principala luptă a evenimentului de kikboxing de la Cluj a avut loc între clujeanul Daniel Ghiță și bosniacul Dževad Poturak. Lui Ghiță nu i-a trebuit decât un minut și jumătate pentru ca antrenorul bosniacului să arunce prosopul în ring. O serie de lovituri a fost cea care l-a făcut pe bosniac să renunțe prin knockout tehnic.


Imediat după victorie clujeanul a ținut să transmită un mesaj tuturor românilor.
„Nu vreau să intru în politică, dar vreau să dau două mesaje: Transilvania este România și toți avem afinitățile noastre și suntem de partea unuia sau altuia, dar, până la urmă, suntem români și trebuie să rupem bariera de ură. Important e că suntem toți români. E an centenar. Mi-am dorit din toată inima să lupt la Cluj”, a declarat Daniel Ghiță imediat după victorie.

După ce l-a învins pe bosniac, luni seară, „Samuraiul Sălbatic” l-a provocat pe Cătălin Moroșanu la un meci de zile mari.


Imediat după meciul din Colosseum Tournament, Daniel Ghiță i-a aruncat mănuşa campionului K1, Cătălin Moroşanu.
„Acum în România aș dori să lupt cu Cătălin Moroșanu, care se consideră un sportiv de renume, un sportiv foarte bine cotat. Dacă are curaj să se lupte cu mine, îl aștept în ring. Dacă nu are curaj, să se retragă”, a spus Daniel Ghiță, la microfonul Digi Sport.

Cătălin Moroșanu anunțase, în urmă cu zece zile, la o gală din Piatra Neamț, că este foarte aproape de o retragere din cariera profesionistă în kickbox.
„La anul mă gândesc la retragere. Mai o fac o gală în Craiova, una în Ardeal și îmi iau rămas bun de la toți românii care m-au susținut în ăștia 12 ani de carieră frumoasă”, a spus Cătălin Moroșanu, pe 19 octombrie, după o victorie obținută prin KO tehnic în fața turcului Mehmet Ozer.


Dacă va accepta Cătălin Moroșan invitația lui Daniel Ghiță, meciul dintre cei doi ar putea să aibă loc chiar la Cluj-Napoca.

Daniel Ghiță (37 de ani) are 51 de victorii de-a lungul carierei profesioniste în kickbox (39 prin KO) și 11 înfrângeri.


Cătălin Moroşanu (34 de ani) are 46 de victorii (27 prin KO) în cariera profesionistă în kickbox și 12 înfrângeri.