monitorulcj.ro Menu
Sport

Veste bună pentru fanii CFR-ului. Declarațiile care ar putea conta pentru ultimele două partide de "acasă" din acest an

Nemulțumit de orele de disputare ale meciurilor din Liga 1, Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) îndeamnă televiziunile deținătoare de drepturi să ia în considerare opțiunile fanilor pentru confruntările rămase din acest an calendaristic.

Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, oficialul LPF critică orele târzii la care se desfășoară jocurile din primul eșalon, punctând mai ales condițiile meteo precare din această perioadă. La ultimul meci al liderului din Liga 1, 0-0 cu Dunărea Călărași, au asistat doar câteva zeci de spectatori, aceștia fiind alungați de frigul năprasnic și ceața deasă, dar și de ora târzie la care a fost programat meciul împotriva unui adversar (21:00).

"Stabilirea programului meciurilor din Liga 1 trebui să se facă ținând cont, în primul rând, de suporterii care înfruntă vremea rea și vin la stadion. Nu este normal să se dispute lunea meciuri din Liga 1. De asemenea, nu este normal ca meciurile programate în acest anotimp în zilele de vineri, sâmbătă și duminică să înceapă atât de târziu, adică la ora 21:00 sau la 20:30. Înainte de a fi un produs comercial și de televiziune, fotbalul trebuie să rămână al suporterilor care își susțin echipa favorită din tribunele stadioanelor. Fac un apel public față de televiziunile deținătoare de drepturi (n.red. Telekom, Digi, Look) să țină cont și de dorința cluburilor și a suporterilor fotbalului românesc atunci când propun programul etapelor din Liga 1.


Până acum am răspuns doleanțelor televiziunilor, dar trebuie să încercam să-i protejăm pe jucători și pe spectatori. Vom avea curând și poziția cluburilor. Televiziunile au un rol important în stabilirea programului unei etape, dar ar trebui să țină cont și de cei care merg pe stadion, fie că sunt zece, o mie sau zece mii, precum și de bieții jucători. Este anormal ca ei să joace la 20:30 sau 21:00. Liga susține de ceva vreme coborârea orei de disputare, măcar la 19:00", punctează Justin Ștefan.

Secretarul general este susținut și de vicepreședintele LPF, Robert Pongratz. "Un stadion gol nu reprezintă o soluție pentru meciurile televizate. Ligile și deținătorii/titularii de drepturi trebuie să colaboreze și să înțeleagă că, înainte de a fi un produs TV, fiecare meci de fotbal este un eveniment local", a precizat Pongratz pe pagina personală de Facebook.


Campioana va disputa ultimele două jocuri de pe teren propriu din acest an (etapele 17 și 19) în luna decembrie, cu FC Voluntari (sâmbătă, 1 decembrie) și cu Gaz Metan Mediaș (sâmbătă, 8 decembrie).

Raymond Füstös

Etichete: cfr cluj liga 1 lpf