monitorulcj.ro Menu
Sport

”U” Cluj termină turul sezonului cu victorie pe terenul Pandurilor, scor 5-1

Echipa de fotbal masculin, Universitatea Cluj a câștigat ultimul meci din turul sezonului fotbalistic, în fața formației Pandurii Târgu Jiu, scor 5-1 (2-0).

În ultima etapă a turului a campionatului Ligii 2, echipa antrenată de Mircea Cojocaru a reușit să se impună categoric în fața formației de pe locul 10, Pandurii Târgu Jiu.

Pe un teren sintetic, dar care a devenit tot mai dificil din cauza precipitaţiilor din timpul partidei, Universitatea Cluj a demonstrat încă din start că a venit după cele trei puncte.


Gavra și Goga au încercat poarta încă din primele minute ale meciului dar pentru un moment portarul echipei gazde, Cotolan, a fost pe fază și a reușit să respingă. Totuși, clujenii, care după egalul de duminică pe teren propriu s-au învățat să dea totul pe teren, au fost mai incisivi și doar după jumătate de oră de la începutul meciului au reușit să înscrie prin Ene, în minutul 32. Goga își trece și el numele pe tabela de marcaj, în minutul 42, și duce scorul la pauză la 2-0.

După pauză, pandurii și-au încercat norocul la poarta apărată de Dur-Bozoancă, însă Gavra înscrie, în minutul 66, pentru Universitatea Cluj, majorând diferența la 3 goluri.


Abia spre finalul meciului, Pârvulescu reușește să reudcă din diferență, marcând golul de onoare pentru Pandurii.

Ultimele minute ale partidei au fost tot ale echipei oaspete, Universitatea Cluj marcând de două ori, prin Kofi și Hațiegan, în minutul 88 și 90+1, ducând scorul final la 5-1 pentru Universitatea Cluj.


Universitatea a câştigat cu 5-1, după două meciuri consecutive fără gol marcat, iar acum aşteaptă şi partida de mâine pentru a vedea la câte puncte va fi în spatele liderului Chindia Târgovişte.

În următorul meci, care se va disputa pe data de 2 decembrie, de la ora 11:00, Universitatea Cluj va întâlni formația Metaloglobus, acesta reprezentând penultimul meci disputat în acest an.


Echipele de start:
Pandurii Târgu Jiu: Mih. Cotolan - Vodă, Rob. Gheorghe, D. Ciobanu, Raiciu, Al. Vasilescu, Tudoran, Nic. Pîrvulescu (cpt.), Skoric, Cenaj, Nsiah
Rezerve: Al. Opriţa - Draca, Nic. Cotolan, P. Popescu, Blejdea, Rob. Lică, Şendroiu. Antrenor: Adrian Bogoi

Universitatea Cluj: Dur Bozoancă - Andr. Cordoş, Abrudan, Berci - Al. Coman, Sepsi, K. Twumasi, Taub - Cr. Ene, Goga (cpt.), Gavra
Rezerve: Iul. Dinu - Căpuşă, Haţiegan, Oct. Ursu, Greu, M. Coman, Takacs. Antrenor: Mircea Cojocaru


Clasament Liga 2:
1. Sportul Snagov 41 puncte
2. Chindia Târgoviște 40 p.
3. Academica Clinceni 39 p.
4. FC Argeş Pitești 39 p.
5. Petrolul Ploiești 39 p.
6. Universitatea Cluj 38 p.
7. CS Mioveni 34 p.
8. Energeticianul 27 p.
9. UTA Arad 27 p.
10. Pandurii Tg. Jiu 25 p.
11. Politehnica Timișoara 24 p.
12. Daco-Getica București 23 p.
13. Metaloglobus 21 p.
14. Luceafărul Oradea 20 p.
15. Farul Constanţa 19 p.
16. Aerostar Bacău 19 p.
17. Ripensia Timișoara 16 p.
18. CS Balotești 16 p.
19. Dacia Unirea Brăila 9 p.
20. Poli Timișoara 7 p.