monitorulcj.ro Menu
Sport

Voleibalistele „U” Cluj au învins Galațiul în ultimul meci pe teren propriu

Echipa de volei feminin Universitatea Cluj a disputat etapa a VIII-a a Diviziei A1 pe teren propriu în compania nou-promovatei CSU Belor Galați, acesta fiind ultimul meci de acasă pentru voleibalistele clujene din 2018.

Meciul dintre cele două echipe a avut loc ieri, 6 decembrie, de la ora 17:00 în Sala Sporturilor „Horia Demian”, iar universitarele au câștigat meciul cu 3-0 (25-19, 25-13, 25-10).

În primele minute ale meciului, jocul a fost echilibrat, iar spre final „studentele” s-au distanțat și au luat primul set, 25-19. La începutul setului doi, echipa oaspete a preluat conducerea partidei, dar clujencele și-au revenit în atac și s-au dezlănțuit, câștigând cu 25-13 setul secund. Universitatea a dominat și setul trei, 25-10, și, astfel, a câștigat meciul, 3-0, care a urcat-o, pentru moment, pe locul cinci.


Antrenorul echipei clujene, Luminița Trombițaș, i-a mulțumit moșului că i-a adus 3 puncte și spune că a fost dificil să le motiveze pe fete înaintea acestui meci.
„Îi mulţumesc Moşului Nicolae că mi-a adus aceste trei puncte pe care eu mi le-am dorit din suflet. A fost dificil să le motivez pe fete pentru acest meci, dar m-am aşteptat la acest lucru deoarece atunci când ai un adversar mai slab nu intri motivat în joc, cum ar trebui. E important că rezultatul final e de partea noastră şi sunt foarte bucuroasă că am încheiat jocurile de pe teren propriu cu o victorie. Le mulţumesc spectatorilor că au venit să ne susţină şi că au adus jucării de pluş pe care le vom dona Casei de Copii Căsuța Bucuriei”, a declarat Luminiţa Trombiţaş, antrenorul echipei clujene.

Cu acest scor Universitatea Cluj urcă, momentan, pe locul 5, cu un total de 9 puncte cumulate, după 7 etape disputate.


Următorul meci al Universității va avea loc în 13 decembrie cu CS Știința Bacău, în deplasare.