monitorulcj.ro Menu
Sport

Înfrângere la finalul turului pentru handbalistele clujence. Măgura Cisnădie - „U” Cluj 32-24

Etapa a 13-a, ultima a turului, din Liga Națională de handbal feminin a fost deschisă de meciul dintre CS Măgura Cisnădie și Universitatea Cluj.

Meciul disputat, miercuri seara, a fost al doilea în deplasare din cele patru consecutive ale clujencelor, care vor disputa primul joc pe teren propriu din 2019 abia în 9 februarie cu CS Gloria Bistrița-Năsăud.

Începutul partidei a fost unul echilibrat, însă pe parcurs echipa gazdă a început să se distanţeze treptat, profitând şi de dubla eliminare de două minute din tabăra clujencelor, 7-4.


În al doilea sfert de oră a primei reprize, Universitatea Cluj a reuşit să reducă diferenţa la un gol, 11-10, dar apoi ,,studentele” au început să rateze şi Stoklosa a fost eliminată două minute. Gazdele au dus scorul la 17-10, iar Senocico a reuşit să înscrie în ultimul minut al reprizei, 17-11, după o secetă de şapte minute în atac.

După revenirea de la vestiare, Cisnădie a continuat să se menţină la conducerea partidei, 23-17. Universitatea a avut din nou o serie de ratări la poarta gazdelor, 28-21, reuşind să marcheze în ultimele zece minute doar trei goluri. Astfel, clujencele au pierdut cu 32-24 şi le aşteaptă o nouă deplasare, de această dată la Corona Braşov.


Cu acest rezultat, Universitatea Cluj rămâne pe locul 12 care duce la baraj.