monitorulcj.ro Menu
Sport

Rezultat bun, dar inutil

România a remizat cu Franţa, 0-0, în primul meci de pe noul Stadion Naţional.

Rezultatul nu este însă unul aşa de bun pe cât pare la prima vedere, întrucât „tricolorii“ mai au doar şanse teoretice să se califice la Euro 2012.

Naţionala României a obţinut o remiză albă în faţa Franţei şi are nevoie de o minune (Bosnia să nu învingă pe Luxemburg, acasă) pentru a mai ajunge la competiţia din Polonia şi Ucraina.

Elevii lui Victor Piţurcă au intrat foarte motivaţi pe teren şi au încercat să acopere diferenţa de valoare prin ambiţie şi determinare, însă din păcate nu au reuşit să depăşească o echipă a Franţei nu foarte omogenă, dar cu multe nume mari. Prima ocazie importantă a meciului s-a petrecut în minutul 4 şi l-a avut protagonist pe Bănel Nicoliţă, care a executat frumos o lovitură liberă de la 30 m, dar portarul Lloris a fost la post şi a respins în corner. După câteva minute în care românii au dominat, francezii au echilibrat jocul şi au ţinut mai mult de minge. Acelaşi Nicoliţă a fost din nou aproape să îl învingă pe Lloris, în minutul 27, când a executat o altă lovitură liberă, iar portarul francez a trimis cu greu în corner. Nici o altă ocazie importantă până la pauză. Francezii au dominat foarte clar la posesie, având mingea 79% din timp, dar nu au reuşit să îşi creeze mari ocazii, românii reuşind să se apere destul de sus. În repriza secundă, francezii au încercat să forţeze victoria, însă „tricolorii“ au reuşit să se apere destul de bine, având şi şansă pe final. În minutul 77, Stancu a avut ocazia să aducă victoria pentru România, dar a lovit mingea din cădere, după o centrare a lui Marica, însă şutul a fost slab. Meciul s-a încheiat astfel 0-0, Franţa este aproape calificată la Euro, nemaiputând pierde locul 2, care duce la baraj.

Şanse minime de calificare

În ciuda egalului obţinut în faţa Franţei, România nu mai are aproape nici o şansă să se califice la Euro 2012. Pentru ca „tricolorii“ să ajungă la competiţia din vara anului viitor, trebuie să câştige cele două meciuri care le mai au de disputat (acasă cu Belarus şi în deplasare cu Albania), iar Bosnia să nu obţină mai mult de un punct din meciurile cu Franţa (deplasare) şi Luxemburg (acasă).

 

România: Tătăruşanu - Luchin, Goian, Chiricheş, Raţ - Nicoliţă, Bourceanu, Cociş, C. Lazăr (B. Stancu '43), Tănase - Marica (G. Bucur '90+1).

Franţa: Lloris - Sagna, Rami, Abidal, Evra - Cabaye (Nasri '76), M'Vila - Valbuena (Remy '71), Martin, Ribery - Benzema.

Cartonaşe galbene: Tănase '14, Cociş '54, Goian '69, Nicoliţă '84 / M'Vila '27.

Arbitri: Howard Webb - Darren Cann, Jake Collin - Stuart Attwell (toţi Anglia).

Spectatori: 49.182.

Foto: Radu Pădurean

Fotoreportaj: Festivitatea de deschidere a meciului / Radu Pădurean