monitorulcj.ro Menu
Sport

Boc: „Titlul e la Cluj, nu-l duceți în altă parte!”. Declarații pentru CFR și "U"

Primarul municipiului Cluj-Napoca a recunoscut că ține cu "U" Cluj, însă își îndreaptă atenția și spre cealaltă echipă a orașului, CFR Cluj. În ciuda înfrângerii de la Craiova, 0-2, „feroviarii” vor câștiga din nou campionatul, susține Emil Boc.

„Titlul e la Cluj anul acesta, nu-l mai duceţi în altă parte! A pierdut CFR la Craiova, dar nu-i nimic. Lăsaţi, că nici alţii nu merg mai bine la început, se mai întâmplă. Aşa suntem noi ardelenii, începem mai greu, mai domol, dar şi când pornim, nu ne mai oprim!”, a declarat edilul, într-o intervenție telefonică la emisiunea ProSport Live.

"U" Cluj va promova!

Amintind de perioada din tinerețe în care bătea toba în galeria „șepcilor roșii”, Emil Boc este convins că Universitatea Cluj nu va rata promovarea în Liga 1, la împlinirea a 100 de ani de la înființarea clubului alb-negru.


„Eu cu sufletul sunt la "U" Cluj, v-am spus, am bătut tobele pentru "U". Am refăcut Universitatea de la zero, după ce clubul a dat faliment. "U" Cluj va intra în Liga 1 şi îşi va continua drumul spre cupele europene. Este o construcţie sănătoasă, frumoasă, care creşte treaptă cu treaptă. Evident că nu mai bate cu 9-2 sau 7-1, ca în divizia judeţeană, batem şi noi cum putem. Important este ca "U" Cluj să intre în liga naţională şi cu siguranţă va intra. Primăria este principalul susţinător financiar al acestei construcţii”, a precizat primarul municipiului Cluj-Napoca.