monitorulcj.ro Menu
Sport

Cristi Bud a bătut palma și revine la CFR Cluj. Va lupta pe post cu Țucudean

Răsturnare incredibilă de situaţie în Liga 1. Atacantul Cristi Bud, prezentat miercuri la FC Hermannstadt, a fost deturnat de către campioana en titre CFR Cluj.

Cristi Bud a fost transferat de Hermannstadt, iar atacantul de 33 de ani a bifat un prim antrenament sub comanda lui Vasile Miriuță. La numai o zi distanță, Bud a primit o ofertă de la CFR Cluj și a acceptat-o!

Experimentatul atacant semnase deja cu echipa antrenată de Vasile Miriuţă, dar oficialii campioanei au intervenit şi l-au contactat pe fotbalist. Aceştia au fost determinaţi să ia această decizie ca urmare a lipsei unei dubluri pentru George Ţucudean, iar Bud şi-a dat acordul pentru a reveni în Gruia.


Teodor Birț, președintele lui Hermannstadt, a vorbit despre modul în care Cristi Bud a revenit în Gruia.
„Sunt dezamăgit de plecarea lui Bud, nu mă așteptam. În prima fază am spus că nu pleacă, dar apoi m-am gândit la el și am zis să-l lăsăm să se ducă. E deranjant pentru că a venit cu argumente de ordin familiar. A venit la Sibiu și ne-a spus că nu mai poate sta departe de copil. El semnase contractul cu noi. Aceasta e prima lovitură financiară de când existăm. Ne-am înțeles aseară cu un atacant, dar nu mai vorbim că apoi intervine și Steaua. Sincer, mai căutăm un alt atacant, în caz că ni-l ia și pe ăsta să fim asigurați”, a declarat Teodor Birț, pentru Gazetă.

Conform sursei, CFR Cluj ar fi plătit în schimbul lui Bud suma de 20.000 de euro către Hermannstadt.


Bud a fost adus la CFR Cluj pentru a-l dubla pe golgheterul George Țucudean. Cristi Bud va bifa cel de-al treilea transfer la CFR în carieră. Prima oară s-a transferat în 2010, de la Gaz Metan, în schimbul a un milion de euro, iar a doua oară a venit de la Milsami Orhei (Moldova), gratis.

În vârstă de 33 de ani, Bud a evoluat ultima dată în Liga a III-a a Elveţiei, la Yverdon Sport, unde a strâns 14 meciuri şi a înscris 5 goluri.


Bud are trei titluri de campion în palmares, două cucerite în România, cu CFR Cluj (2009/2010, 2011/2012) şi unul în Republica Moldova, cu Milsami Orhei (2014/2015). Cristian Bud a evoluat în 186 de meciuri, în Liga 1, pentru Gaz Metan Mediaş, CFR Cluj, Pandurii Tg. Jiu, Poli Timişoara şi Concordia Chiajna, înscriind 50 de goluri.