monitorulcj.ro Menu
Sport

Octavian Ursu este al doilea jucător de care se desparte ”U” Cluj

După despărțirea de jucătorul Cristi Ene, Universitatea Cluj se mai desparte de un jucător, Octavian Ursu.

Dacă Cristi Ene a plecat să joace pentru ASU Poli Timișoara, Octavian Ursu va ajunge și el la echipa de malul râului Bega.

„Octavian Ursu a fost împrumutat, azi, până la finalul sezonului, la formația Politehnica Timișoara, așa că îi urăm multă baftă și cât mai multe goluri înscrise! Mult succes!”, este mesajul postat de către reprezentanții clubului clujean.


Universitatea Cluj va disputa, luni, 4 martie, de la ora 17:30, pe teren propriu, meciul din Liga a 2-a împotriva formației Politehnica Timișoara.

Octavian Andrei Ursu este cotat, potrivit transfermarkt.com, la suma de 50.000 de euro. În cariera lui a mai jucat la echipele Unirea Slobozia, Berceni, Mioveni, Târgu Mureș și Olimpia Satu Mare. Octavian Ursu a bifat, pentru Universitatea Cluj, două sezoane comeptiționale.


Ursu a debutat în sportul rege la 7 ani, în Mediaș, orașul unde s-a născut. A ajuns apoi la Școala de Fotbal Ardealul Cluj, iar de acolo, la unul dintre cele mai iubite cluburi din România. În primii ani petrecuți la Universitatea, tânărul mijlocaș a fost împrumutat la Unirea Slobozia, ACS Berceni și CS Mioveni. A așteptat cu nerăbdare să joace și pentru echipa mare, să arate de ce este în stare.

În sezonul 2015-2016, la capătul căruia Universitatea Cluj a retrogradat în Liga a III-a, Octavian Ursu a înscris 8 goluri. I s-a propus să rămână la echipă, atunci când clubul a luat-o de la zero, din Liga a IV-a. A preferat să meargă la ASA Târgu Mureș, din dorința de a nu pierde contactul cu fotbalul mare. Ulterior, a regretat această decizie.


Dar soarta a făcut ca el să se întoarcă la echipa care i-a dat totul. În vara lui 2017, Ursu a fost sunat de Ioan Ovidiu Sabău, managerul sportiv al „studenților”, și a bătut palma cu „alb-negrii”.