monitorulcj.ro Menu
Sport

FOTO+VIDEO Cot la cot cu suporterii! Imagini inedite cu Sabău, Florescu sau Silvășan. Sportivii s-au alăturat inițiativei de împădurire

De la mic la mare, suporterii ”U” Cluj au avut parte de o zi memorabilă.

Cum vremea a ținut cu ei duminică, voluntarii adunați în zona Donath Park, cu hârlețe și sape în mână, au îmbrățișat ideea lui Radu Țenter, lansând proiectul „Pădurea ”U”nor Inimi Românești”. Sute de puieți au fost plantați în prima etapă de împădurire, acțiunea urmând să continue și în duminicile ce urmează. Planul „șepcilor roșii” este să formeze din puieți o inimă-gigant, în mijlocul căreia să se afle inițiala lor mult iubită, ”U”.

„Este un proiect care face parte din calendarul evenimentelor prilejuite de Centenarul Universității Cluj. A fost o întâlnire cu niște prieteni, regretatul Radu Țenter s-a gândit să planteze undeva în Cluj o inimă vizibilă. De acolo s-a dezvoltat ideea, este un parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, ei au pus la dispoziție acest teren, partea de expertiză, de consultanță. Sunt și o parte dintre studenți aici, voluntari. Proiectul, din punct de vedere simbolic, sentimental, semnifică continuitatea celor 100 de ani de existență a Universității. Pădurea, la rândul ei, înseamnă viață, continuitate, ceva ce lași în urmă viitoarelor generații. Ne bucurăm că au venit atât de mulți, este un proiect dedicat comunității, nu este un program închis. Universitatea nu este un club închis, este clubul comunității! Aceasta a fost prima etapă, vor urma alte trei duminici consecutive de plantare, dorim să ajungem la 12.000 de arbori plantați”, a dezvăluit Bogdan Blaga, unul dintre coordonatorii programului, fan înfocat al „șepcilor roșii”.


Sabău, Florescu, Silvășan sau Dykes, cu sapa în mână

Cum fanii sunt mereu alături de ei, meci de meci, sportivii universitari au decis să întoarcă favoarea „șepcilor roșii”, ieșind și ei la marginea orașului pentru a planta câțiva puieți. Primii au fost baschetbaliștii de la U-Banca Transilvania, în frunte cu antrenorul Mihai Silvășan. „Secondați” de juniori, Dykes, Dorsey, Tony Easley sau Jason Washburn au dat culoare evenimentului, nesfiindu-se să ia lopețile în mână și să planteze pini pe coasta din capătul cartierului Grigorescu. Cu siguranță, un program de team-building unic pentru ei, americanul Tony Easley declarând că această acțiune l-a făcut „să se întoarcă la rădăcini”.

După baschetbaliști, la împădurire s-au prezentat și câțiva fotbaliști ai universități, în frunte cu managerul general Ioan Ovidiu Sabău și Cristi Pojar. Astfel, Andrei Cordoș, Cristian Gavra sau George Florescu și-au dat seama că plantatul de pomi este mai greu decât fotbalul, transpirând însă cot la cot cu zecile de fani care au răspuns afirmativ inițiativei.


La un secol de la înființarea clubului clujean, sub egida “U100”, Peluza Șepcile Roșii, alături de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca (USAMV), dar și de Asociația Inima Ardealului și-au propus să planteze 12.000 de puieți. Acțiunea se va încheia la finalul lunii aprilie a acestui an. Vor fi plantați puieți din șapte specii, respectiv pin negru, salcâm, lemn câinesc, corn, păducel, măceș cătină și mălin. Arborii vor fi plantați pe un teren pus la dispoziție de USAMV, cu o suprafață de circa 1,2 ha. Un hexagon cu circumferința de 460 de metri va încadra o inimă de 288 de m, în interiorul căreia se va afla simbolul “U”.