monitorulcj.ro Menu
Sport

„Șepcile roșii” iau cu asalt Ploieștiul! ”U” Cluj va fi întâmpinată de „SMURD”

După duelul de tradiție care a dezamăgit, 0-0 cu FC Argeș, „studenții” vor avea al doilea derby consecutiv. De data asta în deplasare, cu Petrolul.

sursă foto: Silviu Cristea, FC Universitatea Cluj

Fără înfrângere în cele șase partide de când este pe banca Universității Cluj, Bogdan Lobonț declarase, imediat după încheierea partidei cu piteștenii, că are tot timpul la dispoziție pentru a creiona echipa înaintea confruntării cu găzarii. Acum, în sprijinul tehnicianului „studenților” vor sări și suporterii Universității. Nu mai puțin de 700 de bilete au rezervat gazdele pentru fanii ”U” Cluj! Dintre acestea, 100 vor fi gratuite, restul de 600 putând fi achiziționate la un preț infim, de numai 8 lei.

Cu un nou antrenor pe bancă în persoana lui Gigi Mulțescu după retragerea lui Mugurel Cornățeanu, Petrolul speră să își revină din șocul înfrângerii la scor de neprezentare, 0-3, cu ASU Politehnica Timișoara. Cunoscut pentru priceperea cu care revigorează echipele aflate la ananghie, cel poreclit „SMURD-ul” speră să dea lovitura în fața trupei pregătite de Lobonț. De partea cealaltă, „șepcile roșii” au încredere că duelul de la Ploiești nu va fi „caz de targă”, o eventuală victorie mărind diferența între cele două echipe la 7 puncte. În tur, ”U” s-a impus la limită, 3-2, la capătul unui meci spectaculos.


Experiență vs. optimism în duelul antrenorilor

„Dacă nu cred în promovare, nu are rost să mă apuc. E foarte greu, e chiar un lucru care pare imposibil la început, o chestie de experienţă. În acele momente nu mai ai timp să faci RMN, să faci EKG! Acolo trebuie să pui repede diagnosticul, să faci tratamentul şi să salvezi victima”, sunt declarațiile războinice ale lui Gigi Mulțescu, făcute la DigiSport. De altfel, pentru Mulțescu este cea de-a patra aventură pe banca „găzarilor”.

„Lucrăm în fiecare zi, suntem cu toții conștienți că trebuie să ne îmbunătățim la toate capitolele, doar așa creștem. Sunt convins că, într-o zi, o să jucăm așa cum vreau eu și cum văd eu fotbalul. Zi de zi muncim să devenim tot mai buni, este strada pe care mergem noi. Până sâmbătă (n.red. la derbyul cu Petrolul) mai este timp destul, vom vedea cum abordăm partida de la Ploiești, avem tot timpul la dispoziție să pregătim meciul așa cum trebuie!”, a declarat Bogdan Lobonț, după fluierul final al remizei albe cu FC Argeș.


În urma celor 26 de etape scurse din liga secundă, Petrolul se află pe locul 5, cu 53 de puncte, în timp ce ”U” Cluj este pe poziţia a treia, cu 57 de puncte.