monitorulcj.ro Menu
Sport

Prezență record de copii la „Cupa BENI & COMPASS”. Urmează „Ziua Orientării pentru Toţi” în acest weekend

Duminică, 7 aprilie 2019, a avut loc în pădurea Făget, zona Izvorul Elisabeta, un concurs de orientare ieşit din comun.

Vremea frumoasă a asigurat condiţii excelente desfășurării evenimentului, care a avut câteva caracteristici neobişnuite.

Trasatorul concursului organizat de CS Compass Cluj şi de Societatea Pro Orientare a fost un elev de clasa a II-a al Liceului Waldorf din Cluj-Napoca. Simon Benjamin provine dintr-o familie de orientarişti de trei generaţii, în care practicarea acestui sport frumos şi sănătos este deja o tradiție.


58 de copii concurenți la cea mai mică categorie

La competiție au participat 113 de sportivi cu vârsta cuprinsă între 10 şi 75 de ani. Marea bucurie a competiției a fost prezenţa a 58 de copii la categoria de 10 ani, băieţi şi fete, mulţi fiind chiar sub 10 ani, care au parcurs traseul lor individual sau în grup, însoţiţi de părinţii lor, într-un caz chiar de bunică.

Concurenții care au reușit să urce pe treptele podiumului de premiere, dar și rezultatele obținute de sportivii de la aceasta intrecere pot fi urmărite AICI.


„Ziua Orientării pentru Toţi”, pe lista evenimentelor din weekend

Atragem atenţia celor interesaţi că sâmbătă, 13 aprilie, va avea loc tradiţionalul concurs de orientare pentru elevii din judeţul Cluj, Ziua Orientării pentru Toţi. Mobilizarea prin Inspectoratul Şcolar Judeţean atrage în fiecare an elevii claselor IV-XII la acest eveniment deschis tuturor doritorilor, fără să aibă neapărat cunoştinţe prealabile necesare practicării acestui sport.

Pentru a parcurge un traseu simplu în parcurile oraşului, elevii primesc instrucţiuni la faţa locului înaintea primului start. În acest weekend, concursul se va desfăşura în Parcul Cetățuia.


Programul concursului

- locul de întâlnire: Cetățuia – în spatele Hotelului Belvedere

- înscrierile încep la ora 10:00. Primul start se va da imediat după terminarea înscrierilor.


- festivitate de premiere

După concurs, câştigătorii din fiecare categorie (elevii din clasele I-IV, V-VI, VII-VIII, IX-X, XI-XII şi adulţi, fie profesori, părinţi sau alţi interesaţi) vor fi premiaţi de organizatori, Societatea Pro Orientare din Cluj.