monitorulcj.ro Menu
Sport

Un nou record pentru Lucescu

Antrenorul Mircea Lucescu a egalat, marţi, la Porto, recordul de meciuri pe banca tehnică a echipei Şahtior Doneţk, 359, deţinut de rusul Oleg Oşenkov din anii 60, informează site-ul grupării ucrainene.

Oşenkov a pregătit echipa din Doneţk în perioada 1960-1969, iar Şahtior a obţinut sub conducerea sa 134 de victorii, 108 egaluri şi 117 înfrângeri, cu un golaveraj de 407-395, pe vremea când formaţia activa în prima ligă din fosta URSS. Cu Oşenkov pe banca tehnică, echipa a cucerit de două ori Cupa URSS, în 1961 şi 1962.

Ce a reuşit tehnicianul rus în zece ani - aproape 360 de meciuri, Lucescu a realizat în ceva mai mult de şapte. Până în prezent, Şahtior, sub conducerea tehnică a lui Mircea Lucescu, a înregistrat 247 de victorii, 56 de rezultate de egalitate şi 56 de înfrângeri, cu un golaveraj 707-271.

Antrenorul român a preluat pe Şahtior în vara anului 2004, iar formaţia sa a câştigat de cinci ori titlul de campioană naţională şide trei ori Cupa Ucrainei. Cea mai mare performanţă a lui Lucescu pe banca ucrainienilor este câştigarea Cupei UEFA în 2009, când Şahtior a învins cu 2-1 după prelungiri pe Werder Bremen în finala jucată la Istanbul.

Şahtior Doneţk, cu fundaşul Răzvan Raţ integralist, a fost învinsă, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), de formaţia portugheză FC Porto, în prima etapă a Grupei G a Ligii Campionilor. Golurile învingătorilor au fost marcate de Hulk '28 şi Kleber '51, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Luiz Adriano, în minutul 12. FC Porto a ratat un penalti prin Hulk, în minutul 10. Şahtior a jucat cu un om mai puţin pe teren din minutul 40, după eliminarea lui Rakiţki pentru cumul de cartonaşe galbene. În minutul 80 a fost eliminat şi Cigrinski, Şahtior rămânând în nouă jucători.