monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj a pus ochii pe un fotbalist de la Universitatea Craiova! Pe cine vrea Petrescu

CFR Cluj vrea să se întărească cu un fotbalist de la Universitatea Craiova pentru sezonul care urmează.

Trupa pregătită de Dan Petrescu a obţinut al doilea titlu consecutiv în Liga 1 Betano şi pentru a evita o nouă ruşine precum cea cu Dudelange se pregăteşte din timp pentru faza preliminariilor Champions League. CFR Cluj îl va pierde pe Cristi Manea, cel care se va întoarce la Apollon Limassol după exprimarea împrumutului.

Conform celor de la Prosport, CFR Cluj şi-l doreşte în această perioadă pe Ivan Martic de la Universitatea Craiova, cel care la venirea în România a impresionat pe foarte mulţi prin aportul ofensiv. Cele două formaţii au discutat despre posibilitatea unui transfer al jucătorului elveţian, iar în perioada următoare va fi trimisă o ofertă pe adresa clubului oltean.


CFR Cluj îl mai are în acest moment ca fundaş dreapta doar pe Andrei Peteleu, fotbalist care a fost utilizat doar în partidele fără miză de către Dan Petrescu.

Etichete: cfr cluj