monitorulcj.ro Menu
Sport

Lista completă a adversarilor pentru CFR Cluj în primul tur al Ligii Campionilor. „Feroviarii”, în „baby mode” :)

Campioana României nu va fi cap de serie nici măcar la tragerea la sorţi pentru Turul I preliminar al Ligii Campionilor.

Cu un coeficient de doar 3.500, campionii vor avea parte de o „dublă” de foc încă din prmul tur preliminar Champions League, coeficientul „feroviarilor” fiind, din păcate, chiar și sub cel al campioanelor din Țara Galilor (The New Saints, 6.000) sau din Malta (FC Valetta, 4.250).

Astfel, gruparea pregătită de Dan Petrescu are nevoie de o doză consistentă de noroc pentru a evita adversarii puternici din primul tur precum campioanele din Scoția, Bulgaria, Norvegia sau Serbia. În cazul fericit în care vișinii vor trece mai departe, gluma se îngroașă și mai tare pentru CFR Cluj. FC Copenhaga (Danemarca), Dinamo Zagreb (Croația) și proaspăta câștigătoare a eventului în Grecia sub comanda lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic intrând și ele în lupta pentru un loc la „masa bogaților”.


Lista completă a posibililor adversari din primul tur: Celtic Glasgow (Scoția), BATE Borisov (Belarus), FC Astana (Kazahstan), APOEL Nicosia (Cipru), Qarabag (Azerbaidjan), Steaua Roşie Belgrad (Serbia), NK Maribor (Slovenia), Maccabi Tel-Aviv (Israel), Sheriff Tiraspol (Rep. Moldova), Rosenborg (Norvegia), HJK Helsinki (Finlanda), Dundalk (Irlanda), Dudelange (Luxemburg), Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) și Slovan Bratislava (Slovacia).

Ziariștii de la ProSport au făcut un exercițiu de imaginație, „întinerind” o parte dintre personalitățile momentului din fotbalul românesc. „Victimele” de la CFR Cluj sunt golgheterul George Țucudean și tehnicianul Dan Petrescu : )