Sport
Cît o costă pe „U” Cluj întoarcerea acasă?
Negocierile dintre „U” Cluj şi Consiliul Judeţean nu sunt nici pe departe încheiate.
În vreme ce Alin Tişe susţine public că valoarea chiriei este de numai 7.500 €, un calcul arată că „U” ar putea plăti lunar chiar şi 100.000 €.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a anunţat că încă nu s-au încheiat negocierile privind costurile pe care le-ar suporta Clubul Universitatea Cluj pentru utilizarea stadionului „Cluj Arena”.
Totuşi, Tişe a susţinut ieri că Universitatea Cluj va plăti pentru fiecare meci jucat pe noul stadion o chirie de 7.500 de euro.
Având în vedere că FC Universitatea va juca lunar cel puţin două meciuri „acasă”, Consiliul Judeţean Cluj va încasa – în fiecare lună – doar din chirie cel puţin 15.000 de euro.
Ce mai cere Consiliul Judeţean?
În afară de chiria de 7.500 de euro pentru fiecare meci jucat, Consiliul Judeţean Cluj mai cere de la FC Universitatea Cluj şi 50% din publicitatea de pe inelul 2, jumătate din loje (10 loje), la care s-ar adăuga cel puţin 5.000 de euro pentru utilităţi.
În aceste condiţii, costurile suportate de clubul de fotbal pentru a juca acasă cresc substanţial. Astfel, cei 200 de metri liniari de publicitate ar însemna 20.000 de euro pe meci, la fel şi cele 10 loje cerute de Consiliul Judeţean. Dacă la aceste sume se adaugă cei circa 35.000 de euro cât costă organizarea unui meci şi înmulţind cu 2 meciuri pe lună, costurile se ridică la 175.000 de euro. Din aceştia, 100.000 de euro merg la Consiliul Judeţean.
Motiv suficient pentru oficialii clubului fanion al Clujului să se întrebe dacă întradevăr sunt doriţi la Cluj sau nu e mai rentabil să continue să joace la Mediaş.
”Chiria e rezonabilă, celelalte clauze nu!”
Oficialii FC Universitatea Cluj declară că sunt de acord să plătească suma de 7.500 euro pentru fiecare meci pe Cluj Arena, dar nu sunt foarte încântaţi de celelalte clauze privind publicitatea şi gratuităţile pentru bilete.
„Chiria de 7.500 de euro pe meci este una acceptabilă din punctul de vedere al clubului şi din respect pentru suporterii noştri care aşteaptă întoarcerea la Cluj, o acceptăm. Rămân de negociat celelalte clauze cu Consiliul Judeţan; aici ne-am împotmolit. O să vă pot spune mai multe după ziua de vineri, când ni s-a promis convocarea unei şedinţe de Consiliu Judeţean pentru validarea contractului. În plus, omologarea fiind un proces de durată şi nesemnarea contractului în cel mai scurt timp pune în pericol omologarea stadionului pentru meciurile din octombrie“, a declarat pentru Monitorul de Cluj preşedintele clubului studenţesc, Cosmin Irimieş.
Tişe vrea chirie şi în pauza competiţională
„Din chiria pe care o vom percepe pentru meciurile de fotbal nu vom acoperi costurile de întreţinere ale acestei arene. În momentul de faţă, contractul este încă în negociere. Ce pot să vă confirm este că, împreună cu cei de la FC Universitatea Cluj, am convenit ca suma pe care trebuie să o plătească clubul pentru fiecare meci este de 7.500 de euro. Restul discuţiilor care vizează publicitatea, drepturile de transmisiune, administrarea lojelor şi toate celelalte sunt încă în discuţie. Pentru un meci de fotbal, în medie, la 10.000 de spectatori, Universitatea Cluj va încasa cel puţin 100.000 de euro doar din vînzările de bilete. Pentru pauza competiţională se va negocia separat o chirie, pentru că arena va fi folosită doar pentru antrenamente şi eventual pentru meciuri amicale”, a anunţat Tişe.
60.000 € costă lunar întreţinerea
Legat de zvonurile conform cărora cei de la FC Universitatea ar prefera în continuare să joace la Mediaş, Tişe a precizat că nu crede că aceastea au fost vreodată reale.
„Nu cred că s-a pus vreun moment problema ca FC Universitatea Cluj să joace în continuare la Mediaş. Cred că a fost vorba despre o tactică de presiune publică pentru a negocia cu Consiliul Judeţean. Vreau să ştiţi că sumele pe care o echipă nu le acoperă va trebui să le suportăm din buzunarul fiecăruia. Arena trebuie să funcţioneze în condiţii optime de Champions League, iar cineva trebuie să bage bani în administrarea ei. Costurile pentru această arenă sunt de cel puţin 60.000 de euro pe lună, ceea ce presupune întreţinerea zi de zi a gazonului, irigarea gazonului, curăţenie, mentenanţă, întreţinerea lifturilor, întreţinerea sistemului de iluminat, sonorizarea, paza. În condiţiile în care Universitatea Cluj plăteşte doar 15.000 de euro pe lună, diferenţa de bani va trebui să o încasăm din altă parte, din alte evenimente. Dacă nu vom reuşi să facem asta înseamnă că vom plăti din buzunarul fiecărui clujean o subvenţie pentru o echipă care joacă fotbal”, a menţionat Alin Tişe.
Şeful Consiliului Judeţean a explicat şi din ce evenimente ar putea Cluj Arena SA să mai scoată bani.
„Peste 85% din spaţiile din această arenă le vom întreţine numai pentru Universitatea Cluj pentru că, în principal, cei de la club nu-şi doresc ca aici să mai joace şi o altă echipă. În plan secund, noi va trebui să facem aici şi alt gen de evenimente. Vom face bani din concerte, din publicitate, din închirierea sălilor de conferinţe”, a informat Alin Tişe. Deasemenea, o importantă sursă de bani o constituie chiriile percepute pentru spaţiile comerciale ce vor funcţiona pe „Cluj Arena”. Dacă luăm în calcul că la un meci asistă 10.000-20.000 de spectatori şi fiecare consumă cel puţin un suc şi o pungă de chipsuri sau popcorn, aceste spaţii comerciale ar fi extrem de profitabile, iar chiriile ar trebui să fie pe măsură.
Nici vorbă de exclusivitate
Deşi Consiliul Judeţean susţine că FC Universitatea Cluj ar dori o “exclusivitate” – justificată dacă luăm în calcul promisiunile făcute de autorităţi suporterilor în 2008, la dărâmarea stadionului “Ion Moina” – în realitate, forul judeţean a propus închirierea în regim de “pachet de evenimente”. Mai exact, clubul de fotbal ar urma să închirieze arena pentru 20-22 de “evenimente”, adică pentru numărul de meciuri pe care ar urma să le joace pe teren propriu în decursul unui campionat. În afara acestor zile, pe “Cluj Arena” ar putea juca orice echipă, chiar şi CFR Cluj. Deci, nici urmă de exclusivitate!
Consilierii nu cunosc prevederile contractului
Consilierii judeţeni vor vota în următoarea şedinţă a deliberativului contractul de închiriere cu FC Universitatea Cluj. Dar, contactaţi de reporterii Monitorul de Cluj, au arătat că nu sunt deloc la curent cu prevederile contractului şi că au ştiinţă doar de suma de 7.500 de euro pe meci, menţionată de preşedintele Alin Tişe drept chirie.
Toţi consilierii ar vrea însă ca Judeţul să nu iasă în pierdere, iar chiria să acopere costurile de întreţinere ale arenei.
„Nu am văzut contractul, nu l-am primit încă. Stadionul este al Consiliului Judeţean şi eu cred că pe el ar trebui să joace orice echipă care plăteşte cheltuielile aferente organizării unul meci sau unui eveniment sportiv”, spune Petru Guş, consilier PRM.
„Nu am citit încă acest contract. Dacă este adevărată suma vehiculată în presă, de aproximativ 7.500 euro pe meci, mi se pare modic, prea puţin, pentru că nu cred că s-ar acoperi cheltuielile de întreţinere şi amortizarea investiţiei“, a opinat Istvan Vakar, consilier UDMR.
„Nu am văzut contractul până acum, am auzit doar în presă că s-a vehiculat suma de 7.500 euro pe meci şi în principiu aş fi de acord cu ea”, crede şi Alexandru Coroian, consilier PDL.
„Nu am citit încă acest contract. Trebuie pus în discuţie cu colegii. Cred că ar trebuie să maximizăm pe cât posibil chiria, astfel încât Consiliul Judeţean să nu iasă în pierdere. Vom face comparaţii şi cu alte stadioane, să vedem cât plătesc alţii”, a declarat Ovidiu Turdean, consilier PDL.
„Nu am citit contractul, nu l-am primit, am fost informată doar că va fi o şedinţă în Consiliul Judeţean pe acest subiect, deci nu pot să mă pronunţ”, a declarat şi Mihaela Rozor, consilier PSD.
“Acasă”... în vecini
FC Universitatea Cluj a jucat marea majoritate a meciurilor de pe teren propriu pe stadionul de lângă Parcul Central. „Şepcile roşii“ au părăsit arena în perioada 1940-1945, când s-au refugiat la Sibiu în urma Dictatului de la Viena. A doua „bejenie“ a „studenţilor“ a început la sfârşitul lui 2008, odată cu dărâmarea fostului „Ion Moina“, când echipa fanion a Clujului a jucat întâi la Alba Iulia, apoi la Mediaş. Să sperăm că “bejania” nu va continua.