monitorulcj.ro Menu
Sport

Momentul a sosit: CFR - Slavia Praga, primul meci cu VAR din istoria cluburilor din România

CFR - Slavia va consemna o premieră istorică pentru fotbalul din România, la nivel de club. Va fi prima partidă cu VAR disputată în România.

După ce naţionala U21 a văzut care sunt beneficiile arbitrajului video la Euro 2019, a venit rândul ca şi o echipă de club să dispute primul meci cu VAR.

Din faza play-off-ului Ligii Campionilor, UEFA introduce video-asistenţa, astfel că CFR - Slavia se va transforma într-un reper pentru fotbalul românesc, din acest punct de vedere, scrie digisport.ro.


Confruntarea tur dintre CFR Cluj şi Slavia Praga este programată marți, 20 august, de la ora 22:00.

VAR şi în Liga 1?


Fazele litigioase din Liga 1 vor putea avea, în sfârșit, o rezolvare, iar sistemul VAR (arbitraj asistat video) va fi implementat și în campionatul românesc. Anunțul a fost făcut de Orlando Nicoară, directorul general al EAD Interactive, deţinătorul drepturilor TV pentru Liga 1, însă sistemul va fi implementat începând cu play-off-ul acestui sezon.

"Vom încerca să avem implementat arbitrajul video din play-off-ul acestui sezon şi din sezonul viitor să-l împlementăm la toate meciurile. Face parte din producţia meciurilor de Liga 1, producţie care trebuie să respecte anumite standarde, să fie respectate cerinţele pentru arbitrajul video", a declarat Nicoară.