monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj a pus în vânzare și biletele online pentru meciul cu Lazio! Trupa din Gruia nu vândut pachetele la nivelul așteptat

CFR Cluj a scos începând de luni seară și bilete pentru meciul cu Lazio Roma din Europa League.

Trupa din Gruia a pregătit pachete pentru toate cele trei partide din grupele Europa League, dar fanii nu s-au înghesuit să plătească între 180 de lei și 1.200 pentru a vedea cele trei partide. Fanii au cumpărat pachete puține, iar oficialii din Gruia speră că vor vinde mai bine pentru meciul de joi.

CFR va juca joi, de la ora 19:55, împotriva celor de la Lazio Roma, iar cel mai ieftin bilet este la peluză și costă 85 de lei. Fanii care își doresc un tichet la Tribuna 1 sau 2 sunt nevoiți să scoată din buzunar 150 de lei.


Fanii campioanei au criticat politica clubului pe rețelele de socializare, iar unii dintre ei consideră că prețul mare al biletelor vor îndepărta fanii de echipă.

"Am vrut să vin cu soția și cei doi copii, dar ne costă jumătate de salariu"; "Vă bateți joc de noi! Cu Astana și Celtic au fost 20-30 de lei și am umplut stadionul, acum de ce nu vreți să fie la fel ?", au scris unii fani ai echipei.