monitorulcj.ro Menu
Sport

Mirel Albon, optimist după România - Belgia 0-1: "Putem să ne calificăm de pe primul loc"

Mirel Albon, antrenorul echipei naționale de fotbal feminin, a vorbit după înfrângerea cu 1-0 în fața reprezentativei Belgiei.

România a pierdut cu 1-0 meciul împotriva Belgiei, disputat la Cluj, din Grupa H a calificărilor pentru Campionatul European împotriva celei mai puternice adversare din Grupă. Elevele pregătite de Mirel Albon au făcut un meci bun și au pierdut la limită în fața unei echipe mult mai bine cotate.

"Belgia este o forță a Europei. Au jucătoare care joacă la echipe importante precum Manchester City, Olympique Lyon sau Fiorentina. În această toamnă au avut două jocuri, un amical cu Anglia în care au remizat, 3-3, britanicele egalând din penalti. În al doilea meci au învins Croația cu 6-1. Aseară au marcat un gol norocos. Ne-am pregătit mult defensiv și am reușit să blocăm jucătoarele lor de valoare. Ne-am fi dorit mai mult pe faza de atac. Trebuie să mai lucrăm la acest aspect.". a spus Mirel Albon.


Selecționerul României este încrezător că naționala feminină poate ajunge la turneul final după evoluția avută cu Belgia:

"Am pierdut trei puncte, dar calificarea nu este pierdută. Mai avem 21 de puncte în joc, dar dacă facem 17-18 puncte din acest moment avem șanse mari să ajungem în play-off. Dacă facem 21 de puncte putem mergem de pe primul loc. Nouă ne-au lipsit 5-6 jucătoare importante, dar sper că în noiembrie să avem măcar două dintre ele. Sper că din primăvară să le avem pe toate.", a completat Albon.