monitorulcj.ro Menu
Sport

Meci de zile mari în „Horia Demian”! U-BT Cluj primește vizita celor de la Sibiu

U-Banca Transilvania Cluj și CSU Sibiu se vor duela în derby-ul etapei cu numărul patru din Liga Națională de Baschet masculin.

Cele două mari rivale vor juca vineri, de la ora 18:30, Sala Sporturilor „Horia Demian” într-un meci care va avea cu siguranță o atmosferă aparte.

Trupa pregătită de Mihai Silvășan are un început de sezon excepțional cu șapte victorii din tot atâtea meciuri disputate în toate competițiile. Clujenii au învins în Liga Națională de Baschet pe CSM Oradea, BCM Pitești și Dinamo, iar în FIBA Europe Cup au trecut de două ori de BC Rahoveci, Sodertalje Kings și Balkan Botevgrad.


CSU Sibiu nu trece printr-o formă nemaipomenită în acest sezon și a pierdut deja trei partide în toate competițiile. Sibienii au pierdut cu 82-74 în fața celor de la Fribourg Olympic, într-un meci disputat în Grupa D din FIBA Europe Cup după ce în prima rundă au pierdut în fața celor de la CSM Oradea în competiția internațională.

Trupa pregătită de Dan Fleșeriu a pierdut și partida SCM Craiova din runda inaugurală a Ligii Naționale de Baschet. Isaiah Philmore a fost cel mai constant jucător al celor de la Sibiu în actualul sezon și a reușit să termine toate partidele din această stagiune în double-digits.


CSU Sibiu este în reconstrucție în acest sezon după ce echipa i-a pierdut pe Moneya Pratt și Justas Tamulis în această vară, iar acest lucru a fost confirmat și de vorbele lui Isaiah Philmore.

„Chimia de anul acesta nu se compară cu cea de anul trecut, dar lucrăm la asta. În sezonul precedent a fost mult mai ușor, eram toți pe aceeași lungime de undă.”, a declarat baschetbalistul german.


Derby-ul Transilvaniei mutat de concerte în „Horia Demian”

U-Banca Transilvania Cluj a fost nevoită la mijlocul săptămânii să joace partida cu Balkan Botevgrad în Sala Sporturilor „Horia Demian” deoarece concertul lui Enrique Iglesias a ocupat BT Arena. Marele derby al Transilvaniei se va juca în vechea sală din cauza faptului că la BT Arena va concerta Delia în week-end.


Kerron Johnson, conducătorul lui U-BT Cluj, a fost impresionat de atmosfera creată de suporterii clujeni în partida cu Balkan Botevgraad în Sala Sporturilor „Horia Demian”.

„A fost bine, un sentiment diferit. Fanii au fost mai apropiați, ne-am simțit mai mult ca acasă. BTarena e, cu siguranță, frumoasă dar nu e nimic rău în a ne întoarce în sala mai mică și a simți energia ei. Mi-a plăcut aici.”, a declarat Johnson după meci.


Americanul a prefațat și duelul cu CSU Sibiu din această etapă a Ligii Naționale de Baschet:

„Va fi o luptă pe cinste. Cred că vor veni aici cu gândul de a juca bine, mă aștept la un meci foarte fizic. Dacă nu ne așteptăm la o partidă fizică, dacă nu ne ridicăm la nivelul agresivității lor, atunci va fi un joc dificil. Deci, s-ar putea să curgă puțin sânge, dar va fi ok.”, a spus Johnson.

Prețurile bilete

▪ 10 lei online pe www.bilete.ro

▪ 12 lei la casa de bilete

▪ 50% reducere pentru elevi (copii de la 7 ani), studenți și pensionari. Oferta este valabilă doar la achiziționarea biletelor de la casieria bilete.ro din incinta BTarena;

▪ Gratuitate pentru copiii cu vârsta de până la 6 ani, fără a fi asigurat locul pe scaunn

▪ Gratuitate pentru persoane cu dizabilități: abonamentele se pot ridica de la casa de bilete în baza cărții de identitate și a certificatului de handicap.