monitorulcj.ro Menu
Sport

Consilierii au decis, Simona Halep va deveni cetățean de onoare al Clujului. Boc: „Un vot de suflet pentru marea noastră campioană!”

Cu 22 de opțiuni favorabile, consilierii locali au votat, joi, proiectul de Hotărâre prin care Simona Halep va deveni cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca.

OFICIAL Consilierii au decis, Simona Halep va deveni cetățean de onoare al Clujului. Boc: „Un vot de suflet pentru marea noastră campioană!”, sursă foto: Facebook Emil Boc

Tenismena a fost recomandată de către conducerea Federației Române de Tenis (FRT) pentru a deveni cetățean de onoare al orașului, iar recomandarea pentru primirea unui titlu onorific este „un gest care încorporează semnificația unei recunoștințe publice a personalității sportive de anvergură internațională”, potrivit documentului atașat proiectului de Hotărâre nr. 1/31.10.2019.

„Vreau să vă mulțumesc pentru acest vot de suflet dat pentru marea noastră campioană! (...) Am făcut această propunere în primul rând pentru că, dincolo de faptul că Simona Halep este o mare campioană, este un model pentru generația tânără, că se poate reuși prin muncă, talent, bun-simț și perseverență. Este un om de o modestie rar întâlnită, (...) un om care niciodată n-a uitat că are alături de ea publicul care o iubește. Gestul nostru simbolic este de a-i spune că este binevenită la Cluj-Napoca, felicitări și mulțumiri pentru ceea ce face pentru sportul românesc”, a declarat Emil Boc.


Primarul municipiului Cluj-Napoca a dezvăluit, în cadrul ședinței extraordinare de joi, că s-ar bucura dacă Simona Halep ar fi prezentă, în februarie 2020, la meciul din cadrul Fed Cup pe care România îl va disputa, la Cluj-Napoca, împotriva reprezentativei Rusiei.

În cazul fostului nr. 1 WTA, recomandările pentru titlul de cetățean de onoare au fost semnate de Răzvan Itu, vicepreședinte al FRT, Cosmin Hodor, manager de comunicare și proiecte speciale în echipa sportivei, respectiv prof. univ. dr. Leon Gomboș, decan al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.


„Conexiunile Simonei Halep cu municipiul Cluj-Napoca sunt extrem de puternice. Dacă ne gândim doar la meciurile disputate de către echipa de Fed Cup a României în Sala Polivalentă a orașului nostru, unde a fost susținută și încurajată frenetic de mii de iubitori ai tenisului, la multitudinea de evenimente la care a participat, la întâlnirile pe care le-a avut cu copiii Clujului, devenind printre aceștia un adevărat model, putem considera că Simona Halep este o personaltiate marcantă prin tot ceea ce face contribuie din plin la imaginea pozitivă pe care Clujul o are în acest moment pe plan național, dar și internațional”, a precizat prof. univ. dr. Leon Gomboș.

CITEȘTE ȘI: Simona Halep va primi titlul de cetățean de onoare al orașului Cluj-Napoca