monitorulcj.ro Menu
Sport

Duel european în Gruia! CFR primeşte vizita lui Rennes în Europa League

CFR Cluj primeşte vizita celor de la Rennes în etapa a 4-a din Europa League, într-o partidă care se va disputa joi, de la ora 19:55.

Cele două echipe se vor duela în Grupa E într-un joc care ar putea ridica mult şansele de calificare a celor de la CFR Cluj în primăvara europeană.

Campionii României au acumulat şase puncte în primele trei runde şi ocupă locul al treilea în grupă, iar un eventual succes ar putea să fie decisiv în privinţa calificării mai departe. Ardelenii s-au impus cu 1-0 în Franţa după un meci în care Rennes a avut doi eliminaţi, iar CFR Cluj unul.


Dan Petrescu nu îl va avea la acest joc pe Mateo Susic, cel care a fost eliminat la jocul din Franţa, dar şi pe Adrian Peteleu, accidenta. Tehnicianul campioanei va avea astfel probleme mari în partea dreaptă a defensivei, acolo unde ar putea apărea în premieră Mihai Butean într-un meci din Europa League.

Rennes nu îi va avea la acest meci pe Eduardo Camavinga şi Edouard Mendy, ambii eliminaţi în meciul tur, în timp ce Martin şi Guclu sunt accidentaţi. Probleme are şi Romain Salin, portarul titular al echipei, iar la meciul retur este aşteptat să apere din nou tânărul Pepe Bonet.


Billel Omrani, unul dintre francezii din lotul lui CFR a vorbit la conferinţa de presă dinaintea meciului:

“Rennes este o echipă foarte bună, dar şi noi suntem în formă şi vom face tot ce putem pentru o nouă victorie. Da, mi-a făcut plăcere să mă întâlnesc cu foştii mei colegi Morel şi Mendy, în special cu al doilea. Am fost colegi mai mulţi ani şi i-am urat mult succes.  Ei sunt obligaţi să câştige pentru a se menţine în competiţiei. Nu avem de ales pentru că avem nevoie de trei puncte, iar după acest meci vom putea vorbi în procente despre calificare. E important pentru noi să avem suporterii alături de noi la meci de mâine. Am auzit că vor veni foarte mulţi fani ai lui Rennes, deci trebuie să avem un echilibru. Am o dorinţă şi mai mare să câştig în faţa unei echipe din Franţa pentru a le demonstra că Liga 1 nu este slabă.”, a declarat golgheterul clujenilor în competiţiile europene.


Dan Petrescu a prefaţat partida cu trupa franceză şi a vorbit despre diferenţe mari de buget dintre cele două echipe:

“Dacă vom bate în meciul cu Rennes vom avea şanse mari să ne calificăm. Problema este că dacă Lazio bate pe Celtic este foarte greu pentru că vom juca cu cele două pe urmă.  Exista şansă să joace şi Butean şi Cestor. Noi suntem în urmă cu 40 de milioane de euro la buget cu toate echipele cu care jucăm. Rafinha a costat 25 de milioane euro, sumă care reprezintă bugetul notru pe 2 doi ani. Dacă ai bani faci performanţă, dacă nu e foarte greu. Noi suntem în urma tuturor din acest punct de vedere.


Dacă o echipă din România joacă în Europa Dan Petrescu va ţine cu această echipă. În schimb, fanii nu ştiu dacă vor susţine cu toţii din echipa noastră.   Îmi doresc din tot sufletul să trecem din grupe. Ei au aveau o perioadă foarte lungă fără victorii şi aveau o presiune uriaşă,  dar când au dat gol în campionat s-au bucurat cu toţii. Au un moral excelent după succesul cu Toulouse.Pentru mine nu a fost o surpriză ca Barcelona a făcut egal cu Sparta Praga. V-am spus şi când am jucat cu ei  că avem a doua şansă. Când vom avea şi noi 40 de milioane de euro buget vom deveni şi noi favoriţi într-un meci din Europa League. Bineînţeles că în meciurile cu Clinceni suntem favoriţi, dar în Europa este altceva. După meciul tur am fost supărat şi eu pe elevii mei, dar după meciul Chelsea – Ajax nu am mai fost supărat. Ajax avea doi oameni mai puţini şi tot a dominat. ”, a spus Petrescu.