monitorulcj.ro Menu
Sport

Becali continuă războiul împotriva lui CFR Cluj: "Nu m-am uitat la meciul cu Rennes"

Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, a dezvăluit că nu a urmărit meciul CFR Cluj - Rennes 1-0, după ce în trecut a spus că s-ar bucura dacă echipa din Gruia ar fi eliminată din cupele europene.

Latifundiarul din Pipera este cunoscut ca un rival al echipei din Gruia și nu s-a ferit să recunoască că a preferat un film turcesc în locul partidei care s-a disputat joi în Europa League.

„Nu mă mai uit, acum dau slavă Domnului. Tot timpul eram împotriva CFR-ului.  De ce să fiu eu rău? Mi-a dat Dumnezeu putere să nu mai fiu invidios pe ei.M-am uitat puțin la meci. Dar e un film turcesc, «Marea Neagra». O poveste idioată, dar trece timpul. La filme interesante nu mă uit, pentru că îmi fuge mintea la ele atunci când mă rog”, a declarat Becali la Pro X.


CFR Cluj a învins formația franceză Rennes cu 1-0 și are nouă puncte în Grupa E din Europa League și are șanse mari să ajungă în faza următoare a competiției.