monitorulcj.ro Menu
Sport

Se schimbă liniile la CFR Cluj! Patru jucători nu vor mai prinde lotul pentru returul de campionat

Dan Petrescu și-a creat un lot extrem de puternic la începutul sezonului, dar este obligat de circumastanțe să renunțe la unii dintre jucători.

Primul plecat de la CFR Cluj a fost Juan Emmanuelle Culio, cel care a decis să se reîntoarcă în Argentina din motive familiare. Mijlocașul argentinian va juca în țara sa natală pentru divizionara secundă Quilmes Atletico Club. Culio s-a pozat deja cu tricoul noii sale echipe. Acesta și-a ales numărul 19, pe care l-a avut și în perioada petrecută la CFR Cluj. Quilmes este a cincea echipă din Argentina din CV-ul lui Culio, după Club Flandria, Almagro, Independiente și Racing Club. Ultima experiență pentru Culio în propria țară a fost în 2006.

Mihai Butean este al doilea nume important care va pleca de la CFR Cluj în această iarnă. Fundașul dreapta a fost adus la insistențele lui Dan Petrescu, însă tehnicianul nu a fost mulțumit de randamentul arătat de fostul internațional român de tineret. Butean a prins doar patru meciuri în actuala stagiune și are șanse mari să plece sub formă de împrumut.


Dinamo, Viitorul, Gaz Metan Mediaș, Astra Giurgiu și Sepsi OSK sunt echipele care negociază pentr fundașul de la CFR Cluj, conform surselor Monitorul de Cluj. Butean este nemulțumit de statul pe care îl are la CFR Cluj. De altfel, Petrescu i-a dat semnale clare lui Butean în două partide consecutive din Europa League. “Bursucul” a decis în meciul cu Lazio Roma din deplasare să îl trimită pe teren pe Andrei Peteleu deoarece Mateo Susic era suspendat, în timp ce în meciul cu Rennes, de la Cluj, în flancul drept a apărut Mihai Bordeianu după ce Peteleu a ieșit accidentat, iar Susic nu făcea parte din lot.

Tot pe lista plecărilor s-au înscris și Andrei Mureșan, dar și Răzvan Horj. Primul i-a anunțat pe conducătorii clubului că vrea să plece, iar oficialii clubului din Gruia i-au acordat aviz favorabil pentru rezilierea contractului.


Răzvan Horj își dorește și el să plece de la CFR Cluj, fiind dorit în acest moment în Ungaria. Horj a mai evoluat la formația maghiară Ujpest de-a lungul carierei, dar concurența acerbă din central defensivei lui CFR Cluj l-au făcut să-și regândească strategia.

CFR Cluj nu are dreptul la transferuri în această iarnă, iar singurele noutăți din lot sunt Robert Tambe, cel care va reveni după împrumutul de la Sheriff Tiraspol, dar camerunezul nu intră în planurile lui Petrescu și va pleca mai mult ca sigur. O altă revenire importantă va fi cea a lui George Țucudean, atacantul urmând să se prezinte la cantonamentul din această iarnă.


Din ce am înțeles eu, George va veni cu noi în cantonament. După pauza asta nu are cum să fie în formă maximă, dar Țucudean are o trăsătură importantă: el poate să inventeze ceva. Când echipa nu merge, nu găsește soluții, el inventează ceva și marchează, a declarat Dan Petrescu înainte de plecarea în vacanță.