Sport
CFR Cluj–Viitorul, derby cu inimioare! De Ziua Îndrăgostiților, Petrescu și Hagi vor fi în „duel”
CFR Cluj și Viitorul Constanța vor da piept, vineri seară, în Gruia, de la ora 20:00, într-un duel spectaculos al celor doi buni prieteni: Dan Petrescu și Gică Hagi.
Cu ultimele două dispute directe câștigate de constănțeni, 1-0 în Supercupa României, 3-1 în Liga 1, „puștii lui Hagi” pornesc cu un moral pozitiv de partea lor înaintea duelului din Gruia, susține Dan Petrescu, tehnicianul „feroviarilor”. Deși afirmă că Zeița Fortuna nu a fost de partea Viitorului în ultimele partide, „Bursucul” este ferm convins că dobrogenii vor fi o nucă tare vineri seară. Viitorul își joacă ultima carte pentru accederea în play-off, spune Petrescu, iar un eventual eșec cu CFR ar coincide cu periclitarea șanselor fostei campioane de a lupta din nou pentru titlu.
„Au fost și vor fi în continuare meciuri echilibrate între CFR și Viitorul. Ultimele două meciuri le-a câștigat Viitorul, au un avantaj psihologic, moralul este de partea lor. Când am spus la meciul cu Mediaș că un meci mai complicat nu puteam să găsim, din păcate pentru noi, se întâmplă din nou în această etapă. Jucăm cu Mediaș, Viitorul și Botoșani, care nu sunt sigure de play-off”, a declarat Petrescu, la conferința de presă premergătoare partidei cu Viitorul.
Lacina Traoré, „picat din pom” la CFR!
După ce presa centrală anunța cu surle și trâmbițe „scandal la CFR!”, „Bursucul” a infirmat vehement zvonurile privind un posibil conflict între el și vârful Lacina Traoré. Fostul internațional a spus că, dacă are ceva să-i spună ivorianului, „îi va spune în față”, dezvăluind că a fost sunat de atacantul de culoare, uimit de titlurile apărute în presa sportivă.
„Traoré a venit din copac la CFR Cluj, știți asta? Din copac! El în copac stătea, n-a jucat fotbal de 5 ani. A venit Dan Petrescu, l-a luat și a dat gol cu Craiova, a câștigat meciul cu Rennes de unul singur. Dacă nici asta nu e recondiționare, ce să mai... Traoré și-a revenit, cariera lui era terminată, nu mai juca nicăieri, n-a făcut nimic. A venit la mine și joacă fotbal. Competiția este foarte mare, sunt mulți atacanți, trebuie să decid cine e cel mai în formă”, a explicat Petrescu.
Manea și Păun, „victimele” regulii U21
Tehnicianul a precizat că, în cazul în care Traoré va fi sănătos, „100% va juca în meciul cu Sevilla” din „șaisprezecimile” UEFA Europa League. Admițând că cere maximul de la jucătorii săi la antrenamente, Petrescu a spus că, la fel ca în cazul lui Traoré, Cristi Manea și Adiță Păun sunt doi jucători cu foame de fotbal, dar care sunt „victimele” regulii U21.
„Păun, la fel ca ceilalți, este afectat de această regulă U21, altfel poate juca titular. Este un jucător la care țin foarte mult, este foarte valoros! Cred că este supărat, sunt convins că-și dorește foarte mult să joace. La antrenamente l-am văzut bine. (...) Sper din tot sufletul să ajungă la echipa națională, asta dacă joacă la CFR. Atunci când a fost, a meritat, n-a mai ajuns acolo pentru că a fost suspendat nemeritat atunci când el era în formă maximă”, a conchis Petrescu.
Surprize pentru îndrăgostiți la meciul cu Viitorul
Sectoarele 43 și 39 din Tribuna 2, respectiv sectorul 22 din Tribuna 1 sunt destinate cuplurilor la duelul cu Viitorul. Bărbații își cumpără bilet, iar doamnele care îi însoțesc intră gratis și se pot așeza pe locul din stânga lor. De asemenea, abonații de la Tribuna 1, Tribuna 2 și Peluză vor avea posibilitatea să își aducă și ei iubita sau soția la meci și se vor putea așeza în același sector în care au abonament. Totodată, abonații de la VIP vor avea și ei posibilitatea să intre alături de doamne, însă doar în Tribuna 1, sector 2.
În zona food-court-ului de la Tribuna 2 (partea dinspre stradă) și la VIP (primul nivel), cuplurile vor găsit câte o cabină foto. Acolo, CFR-iștii își vor putea face fotografii personalizate cu CFR Cluj în mod gratuit și să păstreze o amintire frumoasă de la meciul cu Viitorul. Cabinele foto vor fi la locurile lor începând cu ora 18:30 și inclusiv la pauza partidei.
„Nu știu dacă mulți au interes să vină la fotbal de Ziua Îndrăgostiților, dar eu îi invit cu drag. Am înțeles că dacă vine băiatul singur, poate să vină și cu altcineva, că nu plătește amanta, soția, sora, poate nu știe nimeni că e sora. Important este că s-a făcut această acțiune din partea clubului, sperăm să fie cât mai mulți suporteri și să ne ajute să câștigăm!”, a punctat Dan Petrescu.
„Echipa care joacă în primăvara europeană nu poate să-și bage cea mai bună echipă în campionat, ca să facă o repetiție pentru meciul cu Sevilla. Ce repetiție să fac? Repetent, nu repetiție! Să fim serioși!” – Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj