monitorulcj.ro Menu
Sport

"U" Cluj a redus salariile jucătorilor! Staff-ul administrativ trimis în şomaj tehnic

Universitatea Cluj a redus cu 50% salariile jucătorilor, iar staff-ul administrativ a fost trimis în somaj tehnic.

u-cluj-a-redus-salariile-jucatorilor-staff-ul-administrativ-trimis-in-somaj-tehnic

Daniel Stanciu a anunţat primele măsuri pe care le-a luat Universitatea Cluj după ce Liga a 2-a de fotbal din România a fost suspendată din cauza virusului COVID-19.

”A fost decizia Consiliului Director. Am încercat să propunem o soluție pentru a nu se suspenda contractele. Jucătorii au înțeles și este normal, pentru că impactul este foarte mare. Cei din administrativ au intrat în șomaj tehnic. Vom face toate eforturile pentru ca în toată perioada asta să le asigurăm confortul necesar”, a spus, pentru Liga2.ro, Daniel Stanciu, directorul general al ”U” Cluj.


Au apărut şi nemulţumiri la Universitatea Cluj

Nicolae Pîrvulescu a fost nemulţumit de decizia clubului de pe malul Someşului, motiv pentru care a fost trimis în şomaj tehnic de conducerea alb-negrilor. Atacantul clujean va primi astfel 75% din salariul mediu brut din România, conform unei Ordonanţe emise de Guvernul României în această perioadă de criză. În situaţia lui Pîrvulescu se află şi Kay sau Ignacio, ambii refuzând reducerea salarilă. Problemele lui Kay sunt mult mai vechi, el fiind exclus din lot de Adrian Falub după ce a refuzat reducerea salariului de 6.000 de euro pe care îl are în prezent la Universitatea Cluj.

Hotărârea Consiliului Director are o perioadă de patru luni, din 1 martie, până pe 30 iunie 2020. Această durată se poate scurta sau prelungi, în funcție de momentul în care va fi permisă reluarea activității sportive în România.


"U" Cluj, "faultată" de primărie în această perioadă

Consiliul Local a stabilit ca Universitatea Cluj să primească 3 milioane de lei în această lună, dar banii nu vor mai ajunge în conturile clubului până când starea de urgenţă nu se va ridica.

”Noi suntem asociație. Noi luăm banii pe an calendaristic și îi putem cheltui, cu anumite restricții, până în decembrie. Ce nu cheltuim se întoarce la buget. Sponsorii vin pe un an sau doi și nu poți să-i obligi să-ți dea bani. E foarte greu să faci un buget, mai ales că e un club nou, de 3 ani. Faci un surplus doar din participări în cupe europene sau vânzarea jucătorilor. Noi am luat-o de la zero și cu academia. Am investit foarte mult în academie, dar sunt copii mici, nu pot fi vânduți. E greu să pui bani deoparte. Noi am fost cu banii la zi”, a explicat Daniel Stanciu pentru sursa menţionată.