monitorulcj.ro Menu
Sport

FC Steaua, datoare către CSA Steaua

Tribunalul Bucureşti a decis, marţi, ca FC Steaua să plătească Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua aproximativ 400.000 de euro, bani reprezentând chiria restantă, utilităţi şi penalităţi de întârziere pentru baza sportivă din Ghencea.

Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua a chemat în instanţă FC Steaua deoarece aceasta nu a plătit chiria şi utilităţile pentru baza sportivă din Ghencea în perioada iulie 2010 - august 2011. Echipa patronată de Gigi Becali a renunţat să mai evolueze pe stadionul din Bulevardul Ghencea de la începutul sezonului. Finanţatorul stelist s-a plâns de chiria foarte ridicată pe care trebuia să o plătească pentru ca echipa să evolueze pe Stadionul Steaua şi a renunţat să mai folosească terenurile din complexul sportiv din Bulevardul Ghencea. Steaua a evoluat în partidele de pe teren propriu pe arenele din Ploieşti, Buzău şi Cluj şi a anunţat că în următoarea perioadă va evolua pe Arena Naţională. Becali se află în conflict cu MApN legat de stadionul din Bulevardul Ghencea şi de sigla Steaua.