monitorulcj.ro Menu
Sport

Pandemia nu l-a oprit pe Petrescu. Care este programul zilnic de lucru al antrenorului de la CFR Cluj?

Bogdan Mara, directorul sportiv al campioanei CFR Cluj, speră ca Liga 1 să ia cât mai rapid exemplul Bundesligii - oficialul campioanei a recunoscut că pauza de fotbal a fost insuportabilă, completând că Dan Petrescu a fost zi de zi la stadion.

Pandemia nu l-a oprit pe Petrescu. Care este programul zilnic de lucru al antrenorului de la CFR Cluj?

Mara a dezvăluit şi că singurul care a consumat fotbal nonstop a fost Dan Petrescu. 

„Şi în această perioadă Dan Petrescu a fost zi de zi la stadion, în fiecare dimineaţă el era la birou, vedea meciuri, pregătea meciuri. El n-a avut pauză deloc. E un pic maniac cu fotbalul. L-ar mânca pe pâine! Cred că e omul care a văzut cele mai multe meciuri în această perioadă. Chiar dacă în reluare, dar le-a văzut. Şi mie îmi lipseşte enorm fotbalul. Dacă existau meciuri trecea altfel timpul, am fi stat de plăcere în carantină. Germania începe, sper să începem şi noi curând şi mai ales să treaca acest virus”,a spus Bogdan Mara la Fotbal European, potrovit DigiSport.


Dan Petrescu (52 de ani), tehnicianul celor de la CFR Cluj, s-a autoizolat pe timpul pandemiei, pentru că a înțeles că nu este de joacă. „Bursucul” a preferat să stea departe de familie și să locuiască acolo unde l-a prins starea de urgență. 

Petrescu s-a aflat tot timpul în ultima perioadă la Cluj, dar a respectat cu strictețe regulile impuse de autorități.