monitorulcj.ro Menu
Sport

Minteuan și Petrescu se bat în declarații:„El se consideră victimă mereu. Se plânge non-stop”

Războiul între Alin Minteuan și Dan Petrescu este departe de final, iar fostul secund din Gruia a lansat o nouă serie de acuzații.

minteuan-si-petrescu-se-bat-in-declaratii-el-se-considera-victima-mereu-se-plange-non-stop

Întregul scandal din Gruia a plecat de la faptul că Minteuan a refuzat să semneze hârtia amânării unor plăţi restante, propusă de către club ca să poată lua licenţa, iar Petrescu susţine că l-a minţit. Că şi-ar fi dat acordul, la fel ca restul jucătorilor şi al staff-ului, după care doar el n-a mai vrut să semneze. Replica lui Minteuan este una extrem de acidă.

„Spunea Dan Petrescu că nu are ce să discute cu mine. Probabil că are prea puține cuvinte ca să discute cu mine… Putea să-mi răspundă la telefon, l-am sunat de vreo 4 ori și i-am și transmis prin cineva că vreau să vorbim. Nu a răspuns.Iar acum continuă cu fabulațiile, că i-am promis așa ceva. Cred că omul ăsta se uită în oglindă și se convinge pe el că așa e. 'Minteuan a acceptat, Minteuan a acceptat'… Așa și-o spune, altfel nu se explică", a afirmat Minteuan pentru Fanatik.


„Păi Dan Petrescu, ca să știi, nu e corect că staff-ul și jucătorii nu și-au luat banii! Asta nu e corect, nu că i-a luat Minteuan! Apoi. Spune că Minteuan e victimă. Eu nu sunt victimă, eu am fost bărbat întotdeauna. El nu e! El e victimă mereu. Uitați-vă și la meciurile noastre. Indiferent dacă pierdem sau câștigăm, Dan Petrescu e o victimă. Se plânge non-stop.  Să spunem lucrurile corect, dacă tot vrea corectitudine!” și-a continuat fostul jucător atacul.

Minteuan a fost deranjat și de faptul că Dan Petrescu s-a impus la CFR Cluj și a devenit principalul factor de decizie după ce Marian Copilu s-a retras treptat din viața echipei.


„Cică îmi oferea doi ani contract… Păi, cine e el să-mi ofere mie contract? Eu stabilisem cu Marian Copilu lucrurile astea, nu cu Petrescu. Zice că i-a luat locul lui Marian. Lui Marian Copilu nu poate să-i ia nimeni locul! Mai bine nu se băga Petrescu și lăsa lucrurile nerezolvate. Era mai bine pentru toată lumea. Dan Petrescu vine și pleacă de la CFR, dar eu, Minteuan, rămân aici, la Cluj. Și încă o dată, nu sunt victimă, sunt bărbat și am coloană vertebrală! Ceea ce nu e cazul la Dan Petrescu”, a mai declarat Minteuan pentru sursa citată.

Foștii jucători de la CFR Cluj s-au revoltat

Mai mulți jucători care au trecut pe la CFR Cluj i-au sărit în apărare lui Alin Minteuan după scandalul cu Dan Petrescu. Tony, Gabi Mureșan, Adrian Anca sau Rafael Bastos i-au transmis mesaje de susținere fostului fotbalist din Gruia.


Adrian Anca a anunțat că lucrurile se vor schimba la formația clujeancă, iar în viitorul apropiat mai mulți fotbaliști care au dus echipa pentru prima dată în cupele europene vor reveni în conducerea clubului.

Alin Minteuan se afla la CFR Cluj din 2009, cu o pauză de un an, între 2012 şi 2013, cât timp a antrenat Unirea Dej.


Fostul secund al lui Dan Petrescu a evoluat şi ca fotbalist în Gruia, fiind campion în 2008. De-a lungul perioadei petrecute la CFR Cluj, Alin Minteuan a jucatg 76 de partide şi a marcat patru goluri.