Sport
Cât rezistă un antrenor la echipele din România ? Tehnicienii din Liga a 2-a, printre cei mai tineri
Un antrenor rezistă în medie 301 zile pe banca unei echipe, arată un studiu publicat de Observatorul pentru fotbal (CIES), care a luat în calcul 1.875 de cluburi din 128 de campionate şi 91 de ţări.
Cel mai mult rezistă antrenorii din prima divizie a campionatului Ţării Galilor, în medie 943 de zile. Pe următoarele locuri sunt colegii lor din primele divizii ale campionatelor Suediei (890), Elveţiei (701) şi Irlandei de Nord (676), iar pe locul 5, tehnicienii din al doilea eşalon al fotbalului elveţian (662).
Un antrenor rezistă aproximativ 7 luni la echipele din România
Divizia a doua a campionatului României, Liga a II-a, este pe locul 69, antrenorii rezistând în medie 237 de zile la cârma unei echipe. Liga I este pe locurile 76-77, la egalitate cu divizia a doua din Mexic, cu o medie de 223 de zile. Pe locul 78 este prima divizie a campionatului Bulgariei (222).
Cel mai puţin rezistă la un club tehnicienii din al doilea eşalon al fotbalului brazilian (122), urmaţi de confraţii lor din liga a doua a campionatului Turciei (124) şi cei din prima divizie a campionatului Letoniei (134).
Cel mai longeviv antrenor de la echipele analizate este Bruno Luzi, de 19 ani (6.910 zile) la Chambly, pe care a promovat-o anul trecut în divizia a doua din Franţa. Pe locul 2 este Stephen Baxter, de mai bine de 15 ani (5.586 zile) la cârma nord-irlandezilor de la Crusaders FC. Alţi şapte antrenori sunt de cel puţin un deceniu la actuala lor echipă.
Pe locul 16 pe această listă se află un nume faimos, argentinianul Diego Simeone, de 8 ani şi jumătate (3.083 zile) la Atletico Madrid. Pe locul 17 este alt tehnician dintr-un campionat de top, germanul Christian Streich, cu circa 8 ani şi jumătate la Freiburg (3.077 zile).
Cea mai scăzută medie de vârstă se întâlneşte la antrenorii din prima divizie a campionatului Estoniei (40,97 ani), iar cea mai ridicată, în divizia a doua din Turcia (54,9 ani). CIES menţionează că prima divizie din Turcia este, în sezonul 2019-2020, campionatul european cu cea mai ridicată medie de vârstă pentru jucători: 29,2 ani.
Antrenorii din Liga a 2-a, printre cei mai tineri
În ce priveşte România, antrenorii din Liga a II-a sunt printre cei mai tineri, pe locul 5, vârsta medie fiind de 43,38 ani. Liga I este pe poziţia a 45-a, vârsta medie a tehnicienilor fiind de 47,85 ani.
Profilul tipic al unui antrenor este un bărbat de aproape 50 de ani (48,8 ani), care pregăteşte mai puţin de un an (301 zile) o echipă care în mai bine de 70% din cazuri este una din ţara sa. În campionatele analizate, procentajul antrenorilor expatriaţi este chiar mai mare decât al jucătorilor străini: 28,3% faţă de 24,7%.
64,3% dintre tehnicienii expatriaţi sunt foşti jucători profesionişti. Dintre aceştia, majoritatea, 35%, sunt foşti fundaşi.
Cel mai tânăr antrenor este norvegianul Ole Martin Nesselquist, care va împlini 27 de ani pe 24 iunie. În ciuda vârstei, el este de un an şi jumătate pe banca echipei Stroemmen, din divizia a doua a campionatului ţării sale.
Cel mai vârstnic tehnician este turcul Hamdi Yilmaz (74,5 ani), care o pregăteşte pe Keciorengucu, în liga a doua din ţara sa.
Hamdi Yilmaz este urmat de un nume cunoscut, portughezul Jesualdo Ferreira (74,07 ani), antrenorul echipei braziliene Santos.
Într-un top 10 al antrenorilor vârstnici mai sunt nume importante. Pe locul 4 este englezul Roy Hodgson (72,86), de la Crystal Palace, pe 5, olandezul Dick Advocaat (72,73), de la Feyenoord, pe 6, italianul Giampiero Ventura (72,43), de la Salernitana. Pe poziţia a 10-a se află germanul Winfried Schaefer (70,44), de la Bani Yas.
Citeşte şi:
Mișcări de trupe la CFR Cluj. Un fotbalist ghanez, așteptat să-l înlocuiască pe Țucudean
Dan Petrescu, interzis la FCSB:„Nu va antrena aici nici dacă câștigă Liga Campionilor”