monitorulcj.ro Menu
Sport

Victorie normală pentru „U“ Mobitelco BT

Campionii României au învins pe CSM Oradea, într-un meci din cadrul etapei a 5-a a Diviziei A.

 

Elevii lui Marcel Ţenter s-au impus în faţa bihorenilor cu 87- 71, pe sferturi 27-22, 19-15, 20-15 şi 21-19.

Deşi nu s-au impus la o diferenţă foarte mare, campionii au condus de la început până la final meciul de acasă cu CSM Oradea. Cel mai bun om de pe teren a fost Kyndall Dykes. Americanul a înscris 22 de puncte, a dat 9 pase decisive şi a reuşit 10 recuperări. Celelalte puncte ale clujenilor au fost marcate de Krstanovic 20 p (6 rec., 3 pase decisive), Mijovic 16 p (3 capace), Silvăşan 12 p (4 rec.), Lawrence 6 p, Mihai Paul 6 p (3 pase decisive), Morris 4 p ( 4 pase decisive).

Mihai Silvăşan, căpitanul formaţiei „U“ Mobitelco BT Cluj a declarat după meci că este mulţumit de victorie şi de faptul că echipa a trecut peste înfrângerea din etapa trecută. „A fost un meci foarte greu, Oradea este o echipă foarte bună, de play- off, şi va avea un cuvânt greu de spus în acest sezon. Noi venean dupa un meci mai slab şi trebuia să demonstrăm că avem atitudine şi că suntem campioni“, declarat „Silvă“, după victoria cu CSM Oradea.

Mijovic, remarcat de Ţenter

Marcel Ţenter a fost mulţumit de prestaţia elevilor săi. Tehnicianul „alb-negrilor“ a apreciat evoluţia sârbului Mijovic, recent integrat în lotul clujean, după plecarea americanului Rob Thomson. „Am venit după o înfrângere care nu trebuia să aibă loc şi a trebuit să arătam determinare. Am făcut un joc bun, inclusiv în defensivă. Mijovic ne-a ajutat foarte mult, a arătat că este un jucător foarte valoros chiar dacă vine după două zile în care nu s-a antrenat din cauza unui virus intestinal“, a spus antrenorul campionilor. Ţenter a apreciat că urmează o perioadă grea şi aglomerată pentru „U“ Mobitelco BT, care este angrenată şi în competiţiile europene, fiind înscrisă în EuroChallenge. „Pentru noi vine o perioadă foarte dificilă, însă este normal să fie aşa. E normal să ne dorim să fim în lumea bună a baschetului european, să fim acolo, trebuie să ne obişnuim cu ritmul acesta de joc. Pentru campania europeană ne dorim foarte mult să ne întărim sub panou, însă aducerea unui pivot depinde de câteva lucruri“, a completat tehnicianul baschetbaliştilor clujeni.

În etapa a 6-a a Diviziei A, „U“ Mobitelco BT va evolua în deplasare la CS Otopeni. Meciul se va disputa sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 18.15 şi va fi transmis în direct de TVR 3.

Foto: Cristian SOCACIU