monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR CLUJ, CAMPIOANA ROMÂNIEI! Victorie FABULOASĂ pentru clujeni în finala cu Craiova. „Feroviarii”, noii campioni ai provinciei!

Condusă cu 0-1 în Bănie, CFR Cluj a întors spectaculos scorul în „finala campionatului” cu CSU Craiova. Victoria cu 3-1 aduce al treilea titlu consecutiv în Gruia, iar CFR Cluj este noua și vechea campioană a României!

CFR CLUJ, CAMPIOANA ROMÂNIEI! Victorie SPECTACULOASĂ pentru clujeni în finala cu Craiova, iar „feroviarii” sunt noii CAMPIONI ai PROVINCIEI!

 

 


Ca la noi la nimeni! Presată de „ultimatumul” dat de UEFA, Federația Română de Fotbal a transformat „finala” sezonului 2019-2020 al Ligii 1 dintre CSU Craiova și CFR Cluj într-un adevărat ultim act. Și ce finală a fost în Bănie!

 


După 10 minute de tatonare timidă, „juveții” au „detonat” derby-ul pentru titlul de campioană, fostul dinamovist Dan Nistor izbutind să-l învingă pe Giedrius Arlauskis cu un șut de la mare distanță, din drop, după o preluare spectaculoasă pe piept (`10)!

Fără soluții palpabile în atac, elevii lui Dan Petrescu au cerut penalty la o intervenție neglijentă a lui Ștefan Vlădoiu asupra lui Billel Omrani (`19), însă Ovidiu Hațegan a lăsat jocul să continue (`19). Peste alte 10 minute, același Omrani l-a scos excelent din joc pe Uros Cosic, însă a tras lamentabil pe lângă poartă (`29).


Veteranii Deac și Vinicius au reaprins „finala” campionatului

Deși gazdele au controlat debutul partidei, „feroviarii” au început să pună stăpânire pe joc treptat, iar efortul lor a fost răsplătit după un corner executat ca la carte de Ciprian Deac, finalizat cu o lovitură precisă de cap de Paulo Vinicius (`36)!

Replica gazdelor a venit prin Nistor, care a izbutit cea mai spectaculoasă fază a primei părți, a luat o acțiune pe cont propriu, s-a descotorosit de Mario Camora, dar a trimis milimetric pe lângă stâlpul din stânga lituanianului din poarta formației din Gruia, aflat la ultima reprezentație pentru CFR (`38).


Ultimele minute ale primei reprize au fost la îndemâna oaspeților, care au cerut o nouă lovitură de pedeapsă la o minge care l-a lovit în mână pe Bogdan Vătăjelu (`40). În prelungirile primului mitan, Mario Rondon a ratat cea mai mare ocazie a CFR-ului, luându-l la țintă din câțiva metri pe Mirko Pigliacelli, care și-a salvat echipa (`45+3).

Tot un fundaș, tot cu capul! Kevin Boli a întors scorul

După un final de primă repriză foarte bun al CFR-ului, vișiniii au revenit de la vestiare cu aceeași poftă de joc, Alexandru Chipciu punându-l la încercare pe Pigliacelli cu un șut în forță (`54). După doar două minute, celălalt stopper al „feroviarilor”, Kevin Boli a întors scorul în Bănie, fructificând excelent, cu capul, singur-singurel în careu, o centrare a lui Deac (`56).


Cu o apărare organizată pe două linii și cu experimentatul Ovidiu Hoban aruncat în luptă pentru mai multă siguranță în linia mediană, CFR a făcut pasul în spate, încercând să securizeze avantajul minim. Experiența superioară a oaspeților avea să-și spună cuvântul în minutul 75.

Aflat în duel direct cu Cosic, vulpoiul bătrân Vinicius a reușit să scoată un penalty, dar și un cartonaș galben pentru jucătorul sârb. Deac, după două pase de gol, a executat sigur și precis lovitura de pedeapsă, majorând diferența în favoarea „feroviarilor” (`77)!

CFR Cluj, la al treilea titlu consecutiv. Cu 6 trofee de campioană, egalează UTA Arad!

Schimbările defensive din finalul partidei au consolidat ceea ce la debutul partidei părea greu de crezut. Măcinată de cazurile de COVID-19, ieșită din formă după zile lungi de izolare, fără antrenament, obosită după trei partide într-o singură săptămână, CFR Cluj a reușit o nouă performanță uluitoare! Clujenii bifează al treilea titlu consecutiv, ajung la 6 trofee de campioană, egalând astfel UTA Arad. Practic, CFR Cluj este noua campioană a provinciei!

Odată cu victoria din Bănie, CFR Cluj a intrat în galeria selectă a puținelor echipe din România care au câștigat titlul de cel puțin trei ori consecutiv. Cu o asemenea performanță se mai pot lăuda doar trei echipe: Chinezul Timișoara (6 titluri consecutive între 1921-1927), Steaua București/FCSB (5 titluri consecutive între 1984-1989 și 3 între 1951-1953 și 2012-2015), respectiv Dinamo București (4 titluri consecutive între 1961-1965 și 3 între 1981-1984).

CSU Craiova 1–3 CFR Cluj (1–1)

Stadion: „Ion Oblemenco”, Craiova
Marcatori: Nistor 10 / Vinicius 36, Boli 56, Deac 77 (pen.)
Cartonașe galbene: Nistor 58, Cosic 76 / Chipciu 41, Omrani 82
Arbitri: Ovidiu Hațegan (Arad) – Octavian Șovre (Satu Mare), Vasile Marinescu (București) – Radu Petrescu (București)
Observator: Aron Huzu (Sibiu)

CSU Craiova (4–3–3)
M. Pigliacelli – B. Vătăjelu, U. Cosic, S. Acka, S. Vlădoiu – A. Cicâldău (cpt.), A. Mateiu (A. Ivanov 75), D. Nistor – V. Mihăilă (S. Baiaram 75), E. Koljic, C. Bărbuț (A. Ivan 59) / Antrenor: Cristiano Bergodi

CFR Cluj (4–3–3)
G. Arlauskis – M. Camora (cpt.), K. Boli, P. Vinicius, A. Burcă – C. Deac, M. Bordeianu (L. Aurelio 85), C. Itu (O. Hoban 65) – D. Joca (A. Chipciu 8), B. Omrani (M. Pereira 84), M. Rondon (V. Costache 65) / Antrenor: Dan Petrescu / Valeriu Bordeanu

CITEȘTE ȘI:

Suporterii AU DECIS între CFR și „U”. SURPRIZĂ! Care este cea mai iubită echipă din Cluj?

 

Argumentele pentru care CFR va câștiga „finala” cu Craiova. Clujul, în fața unei performanțe RARE!