monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj nu renunță la Kevin Boli:„Noi am plătit bani pe el, nu poate pleca cum vrea”

CFR Cluj nu este dispusă să renunțe foarte ușor la Kevin Boli, jucător care mai are contract 2 ani.

CFR Cluj nu va renunța la Kevin Boli

 

 


Kevin Boli nu își dorește să mai continue la CFR Cluj, fiind atras de o ofertă venită din partea turcilor de la Samsunspor. Francezul mai are însă 2 ani de contract cu echipa din Gruia și poate pleca doar în schimbul unei sume de bani. Bogdan Mara a dat de înțeles că Boli ar putea să o părăsească pe CFR Cluj doar în cazul unei oferte de peste 500.000 de euro.

 


„Boli are din câte am înțeles eu ofertă din Turcia. Să vedem despre ce este vorba. Așteptăm să vedem ce ofertă i se face clubului CFR, iar dacă o considerăm acceptabilă, o vom lua în considerare. Boli este jucătorul CFR-ului, pe următorii doi ani de zile și va rămâne jucătorul nostru. Noi l-am cumpărat din China, am plătit bani pe el și este jucătorul CFR-ului. Am plătit 400-500 de mii de euro. O sumă considerabilă și de asta nu suntem dispuși să ne despărțim de Boli în orice condiții. E un jucător important pentru noi. Nu cerem o sumă mare, dar noi nu vrem să ne despărțim de Boli", a declarat Bogdan Mara pentru DigiSport.

CFR Cluj i-a pierdut deja în această vară pe George Țucudean, Cristi Manea, Lacina Traore, Yacouba Sylla și Giedrius Arlauskis.


CITEȘTE ȘI:

 


 

CFR Cluj nu mai scapă de coronavirus! Trei persoane, pozitive la reunirea lotului. Testul lui Petrescu, neconcludent

 


 

EXCLUSIV. CFR Cluj, la un pas de primul transfer important din această vară! Un atacant trecut pe la Napoli vine în Gruia