monitorulcj.ro Menu
Sport

VIDEO. „U” Cluj s-a distrat în amicalul cu SCM Zalău. Elevii lui Falub, în formă mare înaintea sezonului

”U” a bifat un nou succes în perioada de pregătire din presezon. În jocul-test de sâmbătă, elevii lui Adrian Falub s-au impus cu 6-2 în fața echipei din al treilea eșalon, SCM Zalău.

„U” Cluj s-a distrat în amicalul cu SCM Zalău. Elevii lui Falub, în formă mare înaintea sezonului

 

 


Începutul meciului le-a aparținut oaspeților, care au avut prima ocazie la un șut din afara careului respins de Muțiu în corner. Jucătorii Universității au revenit în atac și au forțat deschiderea scorului prin Novac.

 


Peste câteva minute, Inacio a trimis balonul peste poartă cu lovitură de cap, în urma unei lovituri de colț executate de Barbu. În minutul 33, după o diagonală trimisă de Barbu din banda stângă, Inacio a reușit o combinație cu Gavra, Ștefănescu finalizând cu gol. La un nou corner executat de Barbu, Telcean a reluat cu capul în transversală, însă Răzvan Horj a fost la locul potrivit și a trimis mingea în plasa porții pentru 2-0. Cu cinci minute înainte de pauză, cei de la CSM Zalău au redus din diferență, astfel scorul la finalul primei părți fiind 2-1.


La câteva minute după fluierul de start al reprizei secunde, zălăuanii au restabilit egalitatea pe tabelă. Cu jumătate de oră înainte de final, la o acțiune pornită de la linia de fund, Horj a lansat o minge în bandă pentru accelerarea lui Neciu, care a pasat decisiv pentru golul lui Pop. Același duo putea majora diferența cu 13 minute înainte de final, dar mingea trimsă cu capul de Pop a fost respinsă de sub bară de portar. Al patrulea gol a venit touși la următoarea fază, când Horj a marcat la un corner. Până la final, noul transfer al Universității, israeleanul Idan Golan, a reușit să înscrie în două rânduri, astfel scorul final al jocului fiind 6-2 pentru ”U”.

Echipa de start a Universității:


Muțiu, Inacio, Telcean, Horj, Dican, Taub, Novac, Ștefănescu, Moraru, Barbu, Gavra

Au mai intrat:


Neciu, Pop, Văsălie, Negrean, Rus, Golan, Vomir și Meșter

CITEȘTE ȘI:

 

 

Emoții pentru „U” Cluj! Două persoane din club au avut teste fals pozitive la COVID-19