Sport
Peste 1.300 de sportivi la Napoca Dance Festival
Peste 1.300 de sportivi din 16 ţări vor participa la Cluj-Napoca, între 26 şi 27 noiembrie, la Concursul Internaţional de Dans Sportiv „Napoca Dance Festival - IDSF Open Latino & Standard”.
Timp de două zile, la Sala Sporturilor „Horia Damian” vor evolua unele dintre cele mai bune perechi de dans sportiv din Europa la clasele Hobby, D, Open şi IDSF Open Latino şi Standard, potrivit site-ului competiţiei. Echipa de arbitri din 13 ţări - SUA, Spania, Ungaria, Germania, Italia, Moldova, Bulgaria, Ucraina, Polonia, Franţa, Cehia, Croaţia şi România - va fi condusă de antrenorul Gheorghe Răducan de la Clubul de Dans Sportiv „Phoenix” din Bucureşti. Evenimentul este organizat de Clubul „Diamond Dance” Cluj, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport (DJTS) Cluj, Federaţia Română de Dans Sportiv şi International Dance Sport Federation, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliilor Judeţean şi Local.