monitorulcj.ro Menu
Sport

Tavi Abrudan, mesaj pentru fanii lui „U” Cluj după acuzațiile pe internet: „Stanciu caută doar alibiuri pentru un posibil eșec”

Tavi Abrudan, unul dintre fotbaliștii care au pus bazele reconstrucției lui „U”, a adus lămuriri în scandalul de la Universitatea.

Tavi Abrudan, mesaj pentru fanii lui U Cluj după acuzațiile pe internet

 

 


Fostul fundaș central este dezamăgit de atitudinea fanilor Universității Cluj și a ținut să facă câteva precizări în scandalul legat de viitoare conducere. Abrudan a anunțat că dorește să se implice la Universitatea Cluj, dar acest lucru a fost înțeles greșit de fanii echipei care au transmis un mesaj dur pe rețelele de socializare către fostele legende.
 

Abrudan, Cordoș, Giurgiu și Florescu vor să conducă destinele Universității Cluj în următoarea perioadă, însă declarațiile făcute de Daniel Stanciu au provocat rumoare în rândul fanilor.


„Având în vedere cele apărute în media și mai ales pe pagina de Facebook „Șepcile Roșii”, în ultimele zile, simt nevoia sa îmi spun punctul de vedere. Nu am intrat niciodată în polemici, eu am jucat cu capul sus pentru „U”, am jucat cu inima și așa vreau să rămân și acum, cu capul sus. Accept critici, dar este sub demnitatea mea să tac, când numele meu este invocat de o asemenea manieră. Nu aveam pretenții de la Stanciu sau Constantea, dar, surprinzător pentru unii, aveam pretentii de la suporterii care administrează pagina „Șepcile Roșii”, să fie corecți. Era normal să verifice informația, să nu tragă concluzii și să ne denigreze bazându-se exclusiv pe minciunile lui Stanciu.”, a spus Abrudan după ce fanii au transmis un mesaj dur pe social media.

Actuala conducere a echipei mai are contract până la finalul lunii martie, atunci când se încheie mandatul.


„Atât timp cât președintele în funcție îmi spune de 2 ani încoace că vrea să se retragă, și acum e mai hotărât ca niciodată să facă acest pas în 31 martie, când îi expiră mandatul, nu văd nimic greșit în a ne prezenta la o discuție privată în care să oferim o opțiune pentru viitorul clubului. Opțiune care poate să fie luată în considerare, sau nu, de către Consiliul Director. Oferirea unei alternative care să fie analizată nu înseamnă nicio presiune pentru nimeni. În cadrul acelei întâlniri s-a stabilit să nu apară nimic în spațiul public pentru a nu se crea discuții inutile. Noi nu aveam niciun interes să făcem publica discuția. Singurul care a avut acest interes a fost Stanciu, care nici măcar nu a fost prezent la discuție, dar a avut un „microfon” plantat acolo. Interesul lui a fost să își găsească alibiuri în cazul unui eșec pe plan sportiv. Nu s-a discutat preluarea echipei în acest moment, ci în pauza competițională și doar dacă am fi fost opțiunea aleasă de Consiliul Director.”, a declarat fostul fundaș central.

Fostele legende de la Universitatea Cluj vor să dea o mână de ajutor și să ducă Universitatea Cluj din nou în prima ligă.


„Singurul nostru scop era să ajutăm echipa să performeze atât pe teren cât și în afara lui. Văd că ne acuzați că am fi avizi după putere. Singura putere reală pe care o ai dacă ești la cârma acestui club, e puterea de a face fericiți suporterii Universității. Restul sunt doar invenții ale unor oameni care trăiesc sau se complac în sisteme mediocre și lipsite de integritate.

Dacă valorile voastre sunt Fidelitatea, Onoarea, Respectul și Tradiția, veți publica pe pagina voastră și punctul meu de vedere. Lăsați suporterii adevărați să tragă singuri concluzii cu privire la persoanele care au activat sau activează momentan în acest club și eficienta lor”, a mai adăugat Abrudan.


Radu Constantea mai are mandat până la finalul lunii martie și ulterior se va retrage de la Universitatea Cluj. Actualul conducător a fost contestat dur în ultimii ani de ultrașii clujeni și este decis să facă un pas în spate.

Abrudan, Giurgiu, Florescu și Cordoș s-au întâlnit săptămâna trecută cu Radu Constantea, la sediul clubului.