monitorulcj.ro Menu
Sport

FRF neagă conflictul Rădoi - Bălgrădean, dar portarul rămâne în afara lotului național

Cristi Bălgrădean, unul dintre cei mai în formă portari din Liga 1, nu a fost selecționat pentru meciurile din calificările Cupei Mondiale din 2022.

FRF neagă conflictul Rădoi - Bălgrădean, dar portarul rămâne în afara lotului național

 

 


Portarul de la CFR Cluj a fost convocat la echipa națională pentru prima dată în noiembrie, 2020, dar la acțiunea respectivă se pare că a avut loc un conflict între Bălgrădean și Mirel Rădoi. Selecționerul României i-ar fi reproșat lui Bălgrădean că nu este serios la antrenamente și i-a transmis că nu va mai fi chemat la lot.

Bălgrădean, sărit din schemă și la CFR

Portarul venit de la FCSB are probleme în ultima perioadă și la club, iar acesta pare să fie motivul principal pentru care Arlauskis s-a întors. Edi Iordănescu este nemulțumit și el de modul în care se antrenează Bălgrădean, dar și de stilul de viață al fotbalistului. Bălgrădean a fost acuzat că s-a îngrășat în pauza de iarnă și deși preparatorii fizici au lucrat pentru a-l aduce în forma fizică, el nu a atins parametrii optimi.


Rădoi a apelat la 4 portari, dar nu și la Bălgrădean

România joacă trei meciuri teribil de importante până la finalul lunii martie. „Tricolorii” se vor duela cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia. Ani la rând poarta echipei naționale a fost apărată de Ciprian Tătărușanu, dar portarul de la AC Milan a decis să se retragă în 2020.

Rădoi i-a chemat la lot pe Ionuț Radu, Florin Niță și David Lazar. Primul dintre ei nu s-a putut alătura lotului de la început, din cauza unui focar de COVID-19 la Inter Milano. Staff-ul naționalei a decis astfel să-l cheme pe Florin Iacob de la UTA Arad, evitând  varianta Cristi Bălgrădean și de această dată.


FRF, poziție oficială în scandalul Bălgrădean – Rădoi

Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj clar după neconvocarea lui Cristi Bălgrădean la această acțiune a naționalei.

„Acesta poate fi un moment zero pentru echipa națională, de la care să creștem spre obiectivul calificării. Dar asta se poate obține doar prin unitate și prin adevăr. De aceea suntem obligați să reacționăm și să dezmințim încă un episod din seria celor care devin deja obișnuință în preajma meciurilor României. Nu știm de ce se întâmplă acest lucru, nu e treaba noastră să aflăm, dar știm că e păcat și că nimeni din cei care țin cu România nu are de câștigat din astfel de minciuni. Nici Mirel Rădoi, nici un alt membru al staff-ului tehnic nu au fost participant sau martor la o ședință de antrenament în care să i se reproșeze lui Bălgrădean felul în care se antrenează”, a transmis FRF.


Cristi Bălgrădean a ajuns la CFR Cluj în vara lui 2020, fiind implicat și atunci într-un scandal de proporții. Portarul a semnat cu trupa din Gruia, deși apăra la vremea respectivă poarta celor de la FCSB. Gigi Becali a fost extrem de nervos când a auzit că Bălgrădean s-a înțeles cu marea rivală și a decis să-l excludă din lot.