monitorulcj.ro Menu
Sport

Judokane olimpice, accidentate la Sebeș

Antrenorul lotului olimpic de judo al României, Florin Bercean a declarat ieri că sportivele Violeta Dumitru şi Angela Mara, victime ale unui accident rutier la Sebeş, sunt în afara pericolului.

„A fost o zi nefericită, ştiţi cum se spune, un necaz nu vine niciodată singur. Fetele au plecat ieri de la Cluj, ambele suferind operaţii anterior, în Ungaria. Au fost în hotel, iar tatăl Angelei Mara a venit s-o ducă acasă, la Piteşti, şi în drum, s-o lase la Ploieşti şi pe Violeta Dumitru. Mara fusese operată de ligamente încruşiate, iar Dumitru avea montată o tijă în tibie. Asta a făcut ca ambele să fie nevoite să stea cu picioarele sus, în maşină. Am înţeles că era ceaţă mare în Sebeş, maşina a derapat, cu roata din faţă s-a agăţat de un TIR, care a dus la intrarea pe contrasens, de unde a venit un BMW şi a lovit chiar în partea unde stătea Angela Mara. Ea a fost cea mai afectată, suferind fracturi de coaste, o fisură la vertebra L5, dar nu e periculoasă, pentru că măduva nu a suferit compresie. I s-a găsit şi un cheag de sânge la pleură, a fost operată deja, i s-a scos şi splina, dar acum e bine. Mai rămâne în spital, la Alba-Iulia, dar va fi transferată la Cluj sau Bucureşti, vom vedea. Eu acum plec spre spital. Ambele se află în afara oricărui pericol, iar Violeta Dumitru va părăsi spitalul astăzi”, a declarat antrenorul Florin Bercean, citat de Mediafax.

El a mai precizat că ambele sportive, în vârstă de 22 de ani, erau de perspectivă, Violeta Dumitru (categoria 48 de kilograme) şi Angela Mara (63 de kilograme) aflându-se pe poziţii fruntaşe în clasamentul european.

În autovehicul s-a aflat şi observatorul meciului de fotbal CFR Cluj-U Cluj, Dan Lăzărescu, dar nici el, nici tatăl Angelei Mara nu au suferit de pe urma accidentului, iar testul la alcoolemie nu a relevat nereguli.