monitorulcj.ro Menu
Sport

Mircea Sandu a dat explicații la DNA pentru excluderea „U” Craiova

Mircea Sandu s-a prezentat ieri pentru a treia oara la DNA, fiind chestionat în ceea ce priveşte dezafilierea echipei „U” Craiova.

 

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, şi selecţionerul Victor Piţurcă s-au prezentat ieri la DNA, în dosarul în care au fost puşi sub învinuire Mircea Sandu, preşedintele LPF Dumitru Dragomir, alte 10 persoane, FRF şi LPF, în cazul excluderii Universităţii Craiova.

Mircea Sandu a declarat luni la ieşirea de la DNA că a depus documente pentru clarificarea acuzaţiilor cu privire la dosarul excluderii Universităţii Craiova.

În ceea ce priveşte presupusul împrumut al soţiei sale Lisa către patronul Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, Mircea Sandu a spus: „Aşa cum de trei ani de zile ajut opt copii din satul Grajduri, judeţul Iaşi, ai căror părinţi au fost călcaţi de tren şi nu are cine să-i întreţină - deci fac un gest -, aşa şi soţia mea a făcut un gest pentru un prieten, l-a ajutat”.

Cristian Ene, avocatul preşedintelui FRF, a declarat că a fost depus la DNA un dosar de 1.111 pagini. „Ca să clarificăm orice aspect, ne-am prezentat, am depus memoriu pentru a clarifica toate acuzaţiile la care am anexat la 1.111 pagini, ca să dovedim că decizia luată de FRF în 20 iulie 2011 este temeinică şi legală”, a declarat Ene.

Victor Piţurcă a părăsit sediul DNA după aproximativ 45 de minute, el fiind prezent ca martor. Piţurcă, fost antrenor al Universităţii Craiova, nu a făcut nicio declaraţie nici la sosire şi nici la plecarea de la sediul DNA.

În dosarul excluderii Universităţii Craiova au fost puse sub învinuire Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal. Mai sunt învinuiţi preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi alţi 10 membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru şi riscă o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi 15 ani de închisoare.

Potrivit documentului de începere a urmăririi penale, acţiunea procurorilor DNA în acest caz a fost pornită pe baza plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF, pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În motivarea plângerii penale se arată că Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Octavian Goga, Cornel Şfaiţer, Marin Rusen, Ştefan Stana, Cristian Bobar, Paul Costaş, Sorin Ţerbea şi Vasile Avram, membri ai Comitetului Executiv, au adoptat măsura excluderii provizorii a SC Fotbal Club U Craiova SA, în condiţiile în care acest club nu a încălcat în niciun fel Statutul FRF, fără a arăta şi motiva cauzele acestei decizii.

Plângerea penală arată că gruparea craioveană a suferit un prejudiciu de peste 50 de milioane de euro, reprezentând drepturile federative ale celor 39 de jucători deveniţi liberi de contract şi preluaţi de alte cluburi în urma excluderii Universităţii Craiova.

Tot în plângerea penală se arată că Marian Rusen se afla în conflict de interese la luarea deciziei de excludere a Universităţii Craiova. Rusen a votat excluderea Craiovei, iar formaţia al cărei preşedinte este, Juventus Bucureşti, a luat locul Universităţii din Liga a II-a.

Din actele aflate la dosar, procurorii au ajuns la concluzia că măsura excluderii provizorii a Universităţii Craiova luată de Comitetul Executiv al FRF nu a fost motivată detaliat cu abaterilor comise, nespecificându-se în ce constă gravitatea acestor încălcări ale Statutului Federaţiei. Procurorii arată că hotărârea de excludere a clubului oltean a fost pusă în aplicare imediat, deşi era provizorie şi nedefinitivă, astfel că SC Fotbal Club U Craiova SA nu a avut posibilitatea unei căi de atac înainte de producerea efectelor juridice, în condiţiile în care dreptul la apărare nu poate fi îngrădit sau limitat.