monitorulcj.ro Menu
Sport

Ionuț Badea revine la Universitatea Cluj! Fostul antrenor se alătură echipei din vară

Ionuț Badea va ocupa funcția de director sportiv la Universitatea Cluj, fiind cooptat în locul lui Daniel Stanciu.

Ionuț Badea revine la Universitatea Cluj! Fostul antrenor se alătură echipei din vară

 

 


Fostul antrenor revine din nou pe malul Someșului, dar acum în funcția de director sportiv. El se va alătura echipei la finalul sezonului actual, conform unui anunț făcut de Ovidiu Blag, noul director executiv.
 

„Am discutat cu domnul Enache și am ajuns la o înțelegere pentru a-l aduce pe Ionuț Badea în funcția de director sportiv. Actualul director sportiv mai are contract până la finalul sezonului, dar ne-am înțeles deja cu domnul Ionuț Badea. Mandatul actualului director sportiv va fi până la finalul sezonului”, a declarat Ovidiu Blag într-o conferință de presă.


Ionuț Badea s-a remarcat sezonul trecut în Liga a 2-a prin promovoarea în primul eșalon cu FC Argeș. Badea a mai antrenat în carieră la Pandurii, Oțelul, Concordia Chiajna. Badea a fost antrenor secund la echipa națională de fotbal a României în perioada 2014-2017.

Postul lui Enache nu e „bătut în cuie”

Costel Enache a fost unul dintre cei mai apreciați oameni de la Universitatea Cluj în ultima perioadă, dar nu este sigur de postul său. Antrenorul care a mai trecut pe la Ceahlăul Piatra Neamț sau Petrolul Ploiești așteaptă să fie evaluat și în funcție de acest lucru va depinde viitorul său


„Așteptăm să fim evaluați eu și staff-ul meu. Vreau să vedem dacă ne regăsim în noile proiecte. Vreau să spun că sunt foarte legat din punct de vedere al responsabilității de oamenii care au dat un pas înapoi. Nu cred că Radu (n.r. Radu Constantea) și Daniel (n.r. Daniel Stanciu) au fost vinovați pentru ratarea obiectivului. Nu cred că sunt omul care să rămână cu pieptul în față și cei doi să fie vinovați. Nu e vorba că rămân alături de ei, dar mă simt responsabil pentru fanii care umblă după noi în toată țara. Am un respect deosebit pentru fani. Nu m-am simtit niciodată așa apreciat, cum sunt aici. Cred ca asta e cea mai bună realizare a mea. Clubul nu poate trăi din asta și are nevoie de performanță.”, a declarat Enache.