Sport
Hănescu rămâne pe 90
Tenismanul Victor Hănescu se menţine pe locul 90, cu 600 puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, iar Adrian Ungur se află pe 114, cu 501 puncte.
În primii 300 de jucători se mai află Marius Copil şi Victor Crivoi, informează site-ul atpworldtour.com. Marius Copil a coborât pe 216, cu 225 de puncte. Victor Crivoi a coborât pe locul 241, cu 199 de puncte. La dublu, Horia Tecău se menţine pe locul 12, cu 4.310 puncte. În primii zece jucători din topul mondial, elveţianul Roger Federer, câştigător al Turneului Campionilor de la Londra, a urcat pe locul 3, Novak Djokovic este lider, iar Rafael Nadal ocupă locul secund.