monitorulcj.ro Menu
Sport

Borac Banja Luka - CFR Cluj se joacă astăzi turul 1 preliminar al Ligii Campionilor. Cum ar putea arăta primul 11 al campioanei

CFR Cluj evoluează astăzi, de la ora 21:00, în manșa retur din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor împotriva celor de la Borac Banja Luka.

Borac Banja Luka - CFR Cluj se joacă astăzi turul 1 preliminar al Ligii Campionilor. Cum ar putea arăta primul 11 al campioanei

Clujenii au prima opțiune în ceea ce privește calificarea în turul următor, datorită victoriei cu 3-1 din turul disputat pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”. Mai ales acum că s-a decis scoaterea regulii golului marcat în deplasare.

CFR Cluj evoluează la doar trei zile distanță de meciul din Supercupă pierdut cu Universitatea Craiova și au avut de parcur un drum de mai bine de 500 de kilometri până la Banja Luka, oraș situat în nordul Bosniei & Herțegovina. Adversara campioanei României nu a jucat în weekend și stă mult mai bine din punct de vedere al recuperării fizice.


Calificarea în grupele Ligii Campionilor este principala țintă a lui Șumudică, pe plan extern. Campioana României ar da un adevărat boom financiar prin accederea în grupe.

Pentru ca jucătorii CFR-ului să nu acumuleze prea multă oboseală după duelul din Supercupă, echipa a rămas la București, până la plecarea în Bosnia & Herțegovina.


Pe cei de la CFR Cluj îi așteaptă un meci încins și la propriu, și la figurat. Sunt preconizate temperaturi de peste 35 de grade la ora începerii partidei.

Echipele probabile:


Borac Banja Luka: 4-2-3-1: Lakic – Coric, Milojevic, Cosic, Subic – Vojinovic, Meleg – Zakaric, Vranjes, Ziljkic – Moraitis.

CFR Cluj:  4-2-3-1 Arlauskis – Susic, Bouhenna, Cestor, Camora – Sigurjonsson, Rodriguez – Costache, Deac, Păun-Alexandru – Omrani