monitorulcj.ro Menu
Sport

Câți bani a încasat CFR Cluj după calificarea în turul 2 preliminar în Liga Campionilor? Câți bani poate obține campioana în UCL

CFR Cluj este o echipă care în ultimii ani se autofinanțează prin victoriile obținute în Liga Campionilor și Europa League.

Câți bani a încasat CFR Cluj după calificarea în turul 2 preliminar în Liga Campionilor? Câți bani poate obține campioana în UCL

Borac Banja Luka - CFR Cluj 1-2 în preliminariile Ligii Campionilor după prelungiri. Campioana României s-a calificat cu emoții în turul 2 preliminar și va încasa o sumă importantă de bani de la UEFA.

Trupa din Gruia nu vinde jucători tineri pe sume importante de bani, dar adună an de ani bani importanți din performanțele obținute în cupele europene. Sezonul 2021/2022 se anunță unul la fel de profitabil pentru CFR Cluj, iar campioana României are deja 660.000 de euro bani pe care îi primește fiecare echipă calificată în turul 2 preliminar din Champions League.


La această sumă se mai pot adaugă 480.000 de euro pentru o calificarea în turul 3 preliminar, un obiectiv pe care echipa din Gruia îl va atinge cel mai probabil în condițiile în care va juca cu Lincoln Red Imps.

CFR Cluj își poate asigura 15 milioane doar pentru intrarea în grupe

Campioan României poate da un adevărat boom financiar dacă intră în grupele Champions League. Echipa antrenată de Marius Șumudică ar putea să obțină direct  15,64 milioane de euro, fără să mai pune la socoteală alte venituri.


De exemplu, o victorie în grupele Champions League este recompensată cu 2,7 milioane de euro, iar un egal cu 900.000 de euro. Intrarea în grupele Ligii Campionilor este dificilă la ora actuală, dar nu imposibilă. Trupa din Gruia a mai jucat în play-off-ul UCL, fiind eliminată cu greu de Slavia Praga.

Diferențe mici între Conference League și Europa League

CFR Cluj aproape că și-a asigurat prezența în grupele Conference League prin trecerea de primul turu preliminar al Ligii Campionilor. Echipa din Gruia ar obține 2,94 milioane de euro pentru că a ajuns în grupele celei de-a treia competiție din Europa sau 3,63 milioane de euro pentru intrarea în Europa League.


Pentru fiecare victorie obținută în grupele Conference League, echipele primesc din partea UEFA suma de 500.000 de euro, în timp ce un succes în Europa League este recompensat cu 630.000 de euro.

Diferențele mici de sume dintre Conference League și Europa League ar putea ducea la situații bizare. De exemplu, FCSB ar putea obține mai mulți bani  în Conference League, decât ar putea „scoate” CFR Cluj din Europa League. E bine cunoscut deja faptul că în Conference League echipele sunt mai slabe, iar o calificare mai departe este mult mai ușor de obținut.


Pe lângă cei 500.000 de euro primiți pentru victorie în Conference League, echipa care încheie grupa pe locul 1 se mai alege cu un bonus de 650.000 de euro și posibilitatea de a obține alți bani în fazele eliminatorii.