monitorulcj.ro Menu
Sport

Cupa „In Memoriam” 2021 la orientare în alergare și-a desemnat câștigătorii la ediția jubilară - GALERIE FOTO

Sâmbătă, 30 octombrie, a avut loc cea de-a 20-a ediţie a concursului de orientare în alergare „In Memoriam", cu respectarea strictă a instrucţiunilor sanitare privind organizarea activităţilor sportive.

Concursul a fost iniţiat acum douăzeci de ani de Societatea Pro Orientare în amintirea orientariştilor trecuţi în nefiinţă, numărul lor pe această listă tristă ajungând astfel la 63.

127 de orientariști clujeni la ediția jubiliară cu numărul 20

În ciuda statisticilor de îmbolnăviri, la concurs au luat startul 127 de sportivi din opt oraşe din ţară, dar participarea internaţională obişnuiţă înainte de 2019, s-a redus drastic.

Cei care au participat la concurs au putut savura însă nu numai priveliştea splendidă de pe dealurile de deasupra comunei Gilău, abundenţa culorilor de toamnă a foioaselor, dar şi traseele interesante de concurs proiectate de Simon Gábor.


Prima hartă de orientare din România efectuată cu cea mai modernă tehnologie utilizată pe plan mondial

Acest concurs a oferit şi un eveniment important: inaugurarea primei hărţi de orientare din România la elaborarea căreia a fost folosită cea mai modernă tehnologie utilizată pe plan mondial – scanarea laser din aer a terenului (realizatorii: soţii Fey în colaborare cu firma Suncart S.R.L.). Aplicarea acestei tehnologii aduce un salt calitativ în reprezentarea fidelă a reliefului şi astfel şi a calităţii hărţilor de orientare.

Program de inițiere în orientare la copii

Ultimele ediții au adus un număr mare de copii participanți. Începe să se simtă efectul programului de iniţiere în orientare la Liceul Waldorf din Cluj, propus și susținut de László Csaba și Simon Gyöngyi.


Desfăşurarea în condiții optime de siguranţă a competiţiei pe lângă organizatori, a fost asigurată şi de angajaţii jandarmeriei, dar şi de serviciul de ambulanță.

Din păcate, tot din cauza restricţiilor sanitare amintite, nu s-a putut ţine obişnuita festivitate de premiere. Diplomele, premiile şi dulciurile au fost predate reprezentanţilor cluburilor cu sportivii clasaţi pe locurile fruntaşe.


Au urcat pe cea mai mai înaltă treaptă a podiumului:


Feminin

10 ani: Zsoldos Boróka (Compas Cluj)
12 ani: Tempfli Zsuzsa (Liceul Ady Oradea)
14 ani: Görög Gyöngyi (Transilva Cluj)
16 ani: Böjte Sára (Transilva Cluj)
18 ani: Pálhegyi Orsolya (Liceul Ady Oradea)
20/21 ani: Divin Judit (Liceul Ady Oradea)
40 ani: Cohut Larisa (fără club)
45 ani: Fazakas Emőke (Orienter Tg. Mureş)
50 ani: Kerekes Kinga (Compas Cluj)
55 ani: Szőcs Hajnal (Orienter Tg. Mureș)
60/65 ani: Müller Katalin (Compas Cluj)

Masculin

10 ani: Böjte Péter (Waldorf Cluj)
12 ani: Böjte Ágoston (Transilva Cluj)
14 ani: Simon Benjamin (Transilva Cluj)
16 ani: Szikszai Balázs (Transilva Cluj)
18 ani: Vigh Ervin (Transilva Cluj)
20/21 ani: Vigh Loránd (Transilva Cluj)
35 ani: Szőcs László (Ungaria)
40 ani: Deák Csaba (Liceul Ady Oradea)
45 ani: Jancsik Péter (Transilva Cluj)
50 ani: Divin György (Liceul Ady Oradea)
55 ani: Závodszky Tamás (Liceul Ady Oradea)
60/65 ani: Szalay Zoltán (VSK Miercurea Ciuc)
70/75 ani: Kornreich Tibor (Baia Mare)

Open: Józsa Máté (fără club)
Open tehnic: Tarr Zsombor (Liceul Ady Oradea)


Rezultatele obținute de cei 127 concurenți la această întrecere îl puteți vedea pe http://www.orienteering.ro/ sau http://www.orienteering.ro/download/Rez_InMem_2021.pdf.