monitorulcj.ro Menu
Sport

Alt scandal cu pariori în Italia

Numele jucătorilor Gianluigi Buffon (Juventus) şi Genaro Gattuso (AC Milan), dar şi cel al fostului internaţional Fabio Cannavaro ar fi menţionate într-o interceptare în cazul meciurilor trucate „Last Bet“, din Italia, iar două partide ale echipei Lazio s-ar afla în vizorul anchetatorilor.

 

Presa italiană mai menţionează că după ultimele audieri din cazul „Last Bet“ au intrat în vizorul anchetatorilor zece meciuri, dintre care trei din Serie A, care ar fi fost manipulate de către pariori: Palermo - Bari (scor 2-1), Lazio - Genoa (4-2) şi Lecce - Lazio (2-4), din sezonul trecut.Clubul Lazio Roma, la care este legitimat Ştefan Radu, a reacţionat precizând că nu are nicio legătură cu eventuala trucare a unor meciuri.

La 9 august, clubul Atalanta Bergamo a fost penalizat cu şase puncte, atacantul Cristiano Doni a fost suspendat trei ani şi jumătate pentru rolul său în scandalul privind meciurile trucate din campionatul italian, iar fostul internaţional italian Giuseppe Signori a primit cinci ani de suspendare, fără a avea drept de muncă. Federaţia Italiană de Fotbal a decis atunci mai multe sancţiuni în legătură cu acest caz.