monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Șefii poliției din Bistrița-Năsăud, trimiși în judecată de DNA Cluj

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a șefilor poliției din Bistrița-Năsăud.

Astfel, Ioan Ovidiu Mureşan, fost inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Bistrița-Năsăud, Emil Roberto Hasnăş, fost şef al Poliţiei Rutiere din IPJ Bistriţa-Năsăud și Anton Leon Cloşcă, fost şef al Poliţiei oraşului Năsăud au fost trimiși în judecată de procurorii DNA Cluj pentru abuz în serviciu.

Ioan Ovidiu Mureşan , inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud la data faptelor este acuzat de 11 fapte de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la uz de fals, în forma participaţiei improprii.


Emil Roberto Hasnăş, şeful Poliţiei Rutiere din IPJ Bistriţa-Năsăud la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru 40 de fapte de abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu.

Anton Leon Cloşcă, şeful Poliţiei oraşului Năsăud la data faptelor, este acuzat de 18 fapte de abuz în serviciu şi efectuarea de operaţiuni comerciale, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită, în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Şi aceştia sunt arestaţi preventiv.


De asemenea, în același dosar, vor fi judecaţi  în stare de libertate și Paul Marian Cârcu - specialist la RAR - Reprezentanța Bistrița-Năsăud și Mircea Mihai Manciu - agent șef principal de poliție în cadrul Poliția orașului Năsăud - pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dar și Viorel Sârgionzan pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură, instigare la fals în declarații,  instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.