monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Bărbat bătut şi furat de trei tâlhari

Un bărbat din Rebrişoara a fost bătut şi tâlhărit de alţi trei indivizi. Plin de răni, păgubitul a ajuns la spital.

În urma cercetărilor de la fața locului, poliţiştii au constatat că trei indivizi au participat la tâlhărie.

Toți trei sunt bănuiți că au intrat în coliba improvizată în care locuia un bărbat de 36 de ani din Rebrișoara, l-au agresat și i-au furat telefonul mobil, informează bistriteanul.ro.


Deocamdată, s-a dat de urma doar a unuia dintre ei. A fost identificat un tânăr de 28 de ani din Năsăud, ceilalți doi fiind căutați de autorități.

În urma agresiunii, cel care a fost tâlhărit și bătut a suferit mai multe răni și a avut nevoie să fie transportat la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița pentru îngrijiri de specialitate.


În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat” și „lovire sau alte violențe” . Oamenii legii continuă cercetările pentru a-i idendifica și pe ceilalți doi indivizi care au participat la faptă.