monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Acțiune „în cascadă” pe DN 17! Vitezomanii, ținta polițiștilor clujeni, bistrițeni și suceveni

Poliţiştii Serviciului Rutier Cluj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, în colaborare cu poliţiştii rutieri din Suceava și Bistrița-Năsăud, au organizat o acțiune comună în scopul prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.

Acțiune „în cascadă” pe DN 17! Vitezomanii, trași pe dreapta de polițiștii clujeni, bistrițeni și suceveni, sursă foto: IPJ Cluj

La data de 5 februarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Cluj, împreună cu cei din Suceava și Bistrița-Năsăud, au desfăşurat o acțiune comună pentrru prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul vitezei excesive.

Potrivit IPJ Cluj, activităţile desfăşurate pe DN 17 au condus la aplicarea unui număr de 159 de sancțiuni contravenționale, 116 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reținute 30 de permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.