monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Credincioșii duc dorul bisericii. La ce speră preoții? Cum se vor desfășura slujbele?

Patriarhul Daniel şi-a exprimat speranţa, în predica duminicală, că în scurt timp credincioşii vor putea participa la slujbele Bisericii, care sunt „o vindecare de singurătate, de nelinişte”.

Credincioșii duc dorul bisericii. La ce speră patriarhul Daniel? Cum se vor desfășura slujbele?

„În această perioadă suferim şi de faptul că iubiţii noştri credincioşi nu pot participa direct, fizic, la slujbele din biserică. Avem speranţa că nu peste mult timp ne vom putea reîntâlni la slujbele Bisericii, chiar dacă la început ele se vor săvârşi în afara lăcaşului de cult”, a spus patriarhul Daniel, la finalul slujbei oficiate în Paraclisul Sf. Gheorghe al Reşedinţei Patriarhale.

Patriarhul Daniel a îndemnat la rugăciune, ajutor și fapte bune

Patriarhul a reiterat îndemnul la rugăciune, dialogul cu Dumnezeu fiind esenţial în depăşirea crizei sanitare actuale. Pe lângă rugăciune, este necesar şi ajutorul pe care trebuie să îl oferim aproapelui nostru. „Să ne ajute Bunul Dumnezeu să transforme această perioadă de însingurare şi nelinişte într-o perioadă de speranţă, într-o perioadă de comuniune mai intensă cu Dumnezeu prin rugăciune şi comuniune mai intensă cu semenii noştri prin fapte bune” a mai spus PF Daniel.


Acces restricționat în biserici după 15 mai. Fără pupat icoane!

Accesul în lăcașurile de cult va fi permis limitat, după 15 mai, cu respectarea unei suprafețe de 8 mp pentru o persoană, iar enoriașii și preoții trebuie să poarte măști de protecție, potrivit propunerilor puse în dezbatere publică de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). De asemenea, se va evita sărutarea icoanelor, împărtășirea va fi făcută cu lingurițe de unică folosință, iar binecuvântarea se va da de la o distanță de cel puțin un metru, conform INSP.

CITEȘTE ȘI:


PROPUNERILE OFICIALE pentru relaxarea restricțiilor. Cum se va circula? Reguli pentru școli, birouri, biserici și hoteluri